
Daca americanul Kerry Drake ar fi pierdut zborul de conexiune atunci nu ar mai fi apucat sa-si ia ramas bun de la mama lui aflata pe patul de moarte. Asa isi incepe CNN povestea emotionanta care s-a transformat rapid intr-un articol viral pe internet.
Pe 24 ianuarie, Drake a aflat cumplita veste ca mama lui, care era bolnava de artrita de mai multi ani si ajunsese in stare grava de cateva luni, era pe moarte. Pentru a ajunge rapid la ea, la spitalul din Lubbock, Texas, Kerry Drake, care locuieste in San Francisco, si-a cumparat un bilet pentru un zbor cu conexiune in Houston de doar 40 de minute. Normal ca inevitabilul s-a produs. Zborul sau a plecat cu intarziere din Houston si evident ca exista pericolul sa piarda cursa de legatura spre Lubbock. Aflat in zbor, cu ochii in permanenta pe ceas, omul a inceput sa planga deznadajduit. Insotitorii de bord i-au sarit imediat in ajutor si au fost extrem de impresionati cand i-au auzit povestea. I-au promis ca vor face tot posibilul sa-l ajute, a declarat ulterior Drake pentru CNN. Ceea ce nu stia el la momentul respectiv a fost faptul ca pilotii aeronavei au transmis mai departe aeroportului din Houston detaliile zborului de conexiune si i-au rugat sa sara in ajutorul omului.
Cand s-a dat jos din trenul de transfer de la Houston Airport si a inceput sa alerge spre poarta de imbarcare, Drake l-a auzit pe agentul aeroportuar care i-a spus: “Va asteptam, domnule Drake”.
Practic, dupa ce pilotii au transmis situatia americanului prin radio, zborul catre Lubbock a fost intarziat astfel incat pasagerul sa poata ajunge la bord pentru ca aceea era ultima cursa din ziua respectiva. Chiar si bagajul lui Drake i-a fost livrat la timp la avion gratie angajatilor de la sol ai aeroportului din Houston.
Kerry Drake a ajuns la spital, la timp. Mama lui a deschis ochii si l-a privit la un moment dat. A fost pentru ultima data. A murit in dimineata zilei urmatoare.
Americanul le-a scris mai apoi o scrisoare celor de la United Airlines pentru a le multumi din suflet tuturor celor care l-au ajutat, de la insotitori de zbor si piloti la agentii de imbarcare si cei care transfera bagajele. Aceasta scrisoare de multumire a determinat managementul companiei sa transmita un newsletter intern prin care sa arate tuturor ce pot face, de fapt, angajatii. “Oamenii nostri au lucrat cu adevarat impreuna pentru a-l ajuta pe acel pasager”, a declarat Megan McCarthy, purtator de cuvant al United. Expertii in aviatie au fost uimiti de aceasta poveste si au spus la unison ca asa ceva nu s-a mai intamplat vreodata. Angajatii companiilor aeriene sunt evaluati pe baza abilitatii lor de a respecta un orar de zbor, mai sustin analistii care adauga ca transportatorii sunt intr-o competitie continua in privinta punctualitatii la decolare.