TOPUL AEROPORTURILOR ROMÂNEȘTI ÎN 2015

Foto: INTREBARI-SI-RASPUNSURI.RO
Foto: INTREBARI-SI-RASPUNSURI.RO

Ca de obicei, NewsAir.ro a reușit să centralizeze situația traficului de pasageri înregistrat anul trecut pe aproape toate aeroporturile deschise traficului aerian intern și internațional. Excepție fac Aeroportul Internațional Arad și Aeroportul Internațional ”Delta Dunării” Tulcea care nu au comunicat, nici până astăzi, cifrele de trafic aferente anului 2015, deși solicitarea, făcută în baza legii nr. 544 privind accesul liber la informații de interes public, a fost făcută încă din prima zi lucrătoare a acestui an. Aceste cifre sunt foarte concludente pentru banii publici pe care totuși îi toacă aceste aeroporturi deși nu prea au activitate. Pentru cine nu știe, pe aeroporturile din Arad și Tulcea nu operează zboruri regulate nicio companie aeriană. Am reușit, în cele din urmă, să obțin datele aferente via Asociația Aeroporturilor din România.

Revenind la cifrele care contează cu adevărat, la o simplă adunare, vedem că la nivelul României, traficul aerian în 2015 a ajuns la 13,323,606 de pasageri. Deși în creștere cu 13% (potrivit Asociatiei Aeroporturilor din România), acest trafic este încă mult sub media europeană ceea ce arată că transportul aerian este, în continuare, subdezvoltat în țara noastră. Potrivit statisticilor, media europeană în ceea ce privește călătoriile cu avionul este de 2,5-3 pasageri pe cap de locuitor și ajunge chiar la 4-5 pasageri/locuitor în țările din vestul Europei, precum Franța, Germania sau Marea Britanie. Ca să vă faceți o idee, în România media este de doar 0,66 pax/cap de locuitor, ținând cont de acest total de pasageri înregistrat în 2015, adică 13,323,606, și o populație totală de cca 20,100,000 de locuitori conform recensământului din 2011. Prin urmare, este suficient loc de creștere iar România ar trebui să rămână, în continuare, foarte atractivă pentru operatorii aerieni.

Privind acum spre evoluția aeroporturilor noastre, în 2015 nu am avut parte de surprize prea mari. În afară de reașezarea firească a Aeroportului Iași acolo unde îi este locul, nu s-au petrecut alte mișcări spectaculoase.

Observăm că singurul aeroport care a înregistrat scăderi de trafic fără să fie închis perioade lungi pentru modernizare sau reabilitare, este Aeroportul Târgu Mureș care a intrat practic pe un trend descendent, fiind al doilea an consecutiv de descreștere. Despre Arad și Tulcea, așa cum spuneam,. n-are rost să vorbim pentru că oricum n-au activitate. Constanța, în schimb, și-a reluat creșterea firească pentru un aeroport de o asemenea talie și și-a dublat traficul într-un an. Celelalte aflate pe scădere (Craiova, Oradea, Baia Mare) au fost toate închise și prin urmare așa se explică pierderile de pasageri. Reprezentanții tuturor acestor aeroporturi au declarat însă pentru NewsAir.ro că au planuri ambițioase pentru 2016.

Ca și modificări în clasament, cea mai notabilă este rocada făcută de aeroporturile Iași și Târgu Mureș. Iașiul a urcat în 2015 pe locul 4, în locul deținut la finalul lui 2014 de către Aeroportul Transilvania. Pe de altă parte, Aeroportul Tuzla, singurul din țară cu pistă de iarbă, a mai urcat 2 locuri, de pe 12 în 2014, pe 10 în 2015 și, la fel, Aeroportul Satu Mare a făcut un salt de pe locul 14, în 2014, pe 11 în 2015.

Iată, așadar, mai jos, topul aeroporturilor românești, în funcție de numărul de pasageri înregistrat în 2015 (cu verde este marcată creșterea iar cu roșu scăderea față de anul precedent. De asemenea, în paranteză este traficul înregistrat în 2014):

  1. BUCUREȘTI – OTOPENI – 9,274,629 pasageri (8,321,858)
  2. CLUJ NAPOCA – 1,485,652 pasageri (1,180,000)
  3. TIMIȘOARA – 924,459 pasageri (735,469)
  4. IAȘI – 381,000 pasageri (273,047)
  5. BACĂU – 364,727 pasageri (313,376)
  6. TÂRGU MUREȘ – 336,694 pasageri (343,521)
  7. SIBIU – 276,533 pasageri (250,432)
  8. CRAIOVA – 116,813 pasageri (138,886)
  9. CONSTANȚA – 78,556 pasageri (37,939)
  10. TUZLA – 25,954 pasageri (20,831)
  11. SATU MARE – 17,212 pasageri (12,644)
  12. BAIA MARE – 17,169 pasageri (20,465)
  13. BUCUREȘTI – BĂNEASA – 12,925 pasageri (4,690)
  14. ARAD – 8,530 pasageri (28,280)
  15. ORADEA – 8,118 pasageri (36,501)
  16. SUCEAVA – 2,359 pasageri (219)
  17. TULCEA – 394 pasageri

Share This Post

5 Comments - Write a Comment

  1. When someone writes an paragraph he/she maintains the plan of a user
    in his/her mind that how a user can understand it. Thus that’s why this piece of writing is
    outstdanding. Thanks!

    Reply

Post Comment