You are here
RUTE NOI ŞTIRILE ZILEI 

TIMIȘOARA-TEL AVIV, DIN OCTOMBRIE CU WIZZ AIR

 

Pasagerii din vestul țării care folosesc ca punct de plecare pentru călătoriile lor Aeroportul Timișoara vor putea călători, în premieră, cu un zbor direct spre Tel Aviv. Compania Wizz Air va introduce din luna octombrie a acestui an zboruri regulate către această destinație, a anunțat astăzi aeroportul timișorean într-un comunicat de presă.

Cursa va fi operată de două ori pe săptămână, în zilele de luni şi vineri, începând cu 30 octombrie. Biletele vor putea fi rezervate pe pagina www.wizzair.com

„Suplimentarea legăturilor aeriene directe din Timişoara demonstrează că mediul de afaceri şi turistic regional este tot mai activ şi că standardul de viaţă al cetăţenilor regiunii este tot mai mare. Credem că această nouă rută va deschide noi oportunităţi economice, culturale şi turistice, atât pentru bănăţenii care doresc să călătorească în Israel, cât şi pentru turiştii israelieni care vor să descopere această zonă a ţării noastre. Prin comunitatea evreiască, Banatul are legături istorice cu Israelul, iar acum, acestea pot fi dezvoltate datorită acestei curse aeriene directe ”, a declarat directorul Aeroportului Timişoara, Daniel Idolu, citat în comunicat.

Astfel, Timişoara va avea în luna octombrie curse aeriene directe (confirmate până la această dată) spre 23 de destinaţii, iar Tel Aviv va fi prima destinaţie operată cu o cursă aeriană regulată în afara Europei, accesibilă direct de la Timişoara.

Related posts

Leave a Comment