TAROM ŞI-A FĂCUT MAGAZIN ONLINE: “I LOVE TAROM”

Pe site-ul www.tarom.ro a apărut recent secţiunea “I love Tarom” unde pasionaţii de aviaţie sau fanii companiei naţionale pot găsi obiecte inscripţionate cu siglele transportatorului. De altfel, în descriea paginii, reprezentanţii operatorului scriu: “Am creat acestă pagină pentru cei pentru care TAROM se leagă de o amintire plăcută, pentru cei care s-au simţit bine şi în siguranţă zburând cu noi şi mai ales pentru cei care – până la viitoarea întâlnire – vor să le fim mai aproape.”
Ideea este foarte bună dar ar fi o mică problemă: obiectele pot fi comandate online, dar trebuie ridicate personal dintr-o agenţie TAROM. Deci, din nou, treabă făcută româneşte!!! Şi deja au apărut nemulţumiţi, mai ales din provincie, care îşi doresc suvenirurile dar nu le pot primi. Până o să afle şi cei de la TAROM că există curier pe care clienţii sunt dispuşi să îl şi plătească pentru a le aduce produsele acasă, comanda se face online prin formular, iar produsele trebuie ridicate din agenţiile TAROM Splai şi Victoria.
Dar iată şi e găsiţi pe site, în cazul în care totuşi vă hotărâţi să cumpăraţi:
– machetă Boeing 737 scara 1:100 – 168 lei

– machetă Airbus A318 scara 1:100 – 168 lei

– aerostick 4GB – 82 lei

– agendă – 11 lei

– pix – 3 lei

– avion antistres – 3 lei

Buna ziua unde pot sa comand o macheta Tarom?
Mulțumesc o zi buna!
Buna ziua,unde pot sa comand o macheta Tarom?
Multumesc
Bună ziua, de unde pot comanda o macheta Tarom la 168 lei, multumesc?!
Buna ziua,sunt din jud.Arad si as dori sa cumpar avionul Airbus A318 1/100 TAROM.Tel.0740/233.375.Mulumesc.
Buna ziua.Cum se pot cumpara machetede avion TAROM.
Nu are rost sa mai scriem ca vad ca nu neraspunde nimeni
Bună ziua, mai sunt speranțe pentru machetele mult promise? văd ca nu raspunde nimeni pe acest site!
Dacă vă uitați cu atenție, scrie în articol.