You are here
ŞTIRILE ZILEI 

TAROM PĂSTREAZĂ ZBORUL SPRE SUCEAVA ÎN ORARUL DE IARNĂ

Foto: SVNEWS.RO
Foto: SVNEWS.RO

După ce anunţase că renunţă, în orarul de iarnă, la operarea zborurilor interne Bucureşti-Suceava, TAROM a luat acum decizia să păstreze totuşi aceste curse. Informaţia a fost confirmată pentru NewsAir.ro de Biroul de presă al companiei care a precizat că s-a revenit asupra deciziei pentru că au fost remediate problemele de infrastructură de la Aeroportul Suceava. Iniţial, zborurile către Bucovina ar fi trebuit să fie suspendate din cauza condiţiilor inadecvate pentru operarea pe timp de iarnă. Între timp însă pare-se că problemele de infrastructură care ar fi cauzat neregularităţi în operare la Suceava au fost remediate aşa că TAROM va păstra cursele şi în iarna care urmează. Nu acelaşi lucru se va întâmpla cu zborurile spre Sibiu şi Târgu Mureş care, cel puţin până în acest moment, rămân suspendate.

Aşa se explică, dealtfel, şi de ce transportatorul naţional organizează încă o licitaţie pentru a contracta servicii de transport la sol pasageri, personal TAROM şi bagaje de la şi către aeroportul Suceava, conform anunţului de participare postat pe site-ul TAROM în data de 9.08.2013.

Şi, iată în continuare şi explicaţiile TAROM cu privire la necesitatea contractării de servicii de transport la sol: “Din respect pentru pasagerii noştri, am demarat, de ani buni, un proiect ce se referă la standardizarea, indiferent de destinaţie, a facilităţilor oferite pasagerilor TAROM. În acest proiect se încadrează şi oferirea de servicii, atunci când acest lucru se impune, în ceea ce priveşte transferul pasagerilor între două aeroporturi apropiate, transferul bagajelor acestora, al echipajelor aeronavelor TAROM. Facilitatea mai sus descrisă este aplicabilă pe orice aeroport intern unde compania TAROM operează sau unde poate să îşi redirecţioneze zborul, în cazuri de neregularitate. În cazul în care apar neregularităţi în transportul de pasageri şi bagaje, cauzate de condiţii improprii pentru operarea în deplină siguranţă a zborurilor noastre (ex:condiţii meteo nefavorabile, lucrări de infrastructură aeroportuară care presupun închiderea temporară a aeroportului de operare, etc), compania poate redirecţiona zborurile către un alt aeroport apropiat. În aceste condiţii, conform normelor europene, dar şi în conformitate cu  legislaţia română în vigoare, referitoare la drepturile pasagerilor, compania este obligată să asigure sosirea pasagerilor la destinaţia finală pentru care aceştia şi-au cumpărat biletul. Un astfel de transfer se face  cu mijoace de transport alternative celor aeriene.  Aceste servicii sunt oferite  pe baza unui contract pentru transfer al pasagerilor între punctele de operare, de transfer al bagajelor acestora odată cu posesorii lor, de transfer al echipajelor, dacă este cazul, al produselor de catering, dacă este absolut necesar, de transfer de personal de la un aeroport la altul, astfel încât procesul de înregistrare pe zbor al pasagerilor şi de emitere a documentelor de încărcare a aeronavei să nu fie afectat de o eventuală lipsă de personal. Fiind vorba despre un contract, datele legate de tarife, parteneri şi alte obligaţii, sunt confidenţiale.”

Nu ştiu dacă decizia de menţinere a zborurilor către Suceava are legătura cu dorinţa premierului Victor Ponta, exprimată public recent, de a nu închide zborurile spre Sibiu, Târgu Mureş şi Suceava. De asemenea, nu înţeleg cum de au reuşit autorităţile sucevene să remedieze atât de rapid problemele de infrastructură care nu permiteau TAROM să zboare la ei pe timp de iarnă. Dar foarte bine dacă le-au remediat. Cert este că biletele spre Suceava pentru programul de iarnă încă nu sunt disponibile spre rezervare pe site-ul TAROM.

Related posts

2 thoughts on “TAROM PĂSTREAZĂ ZBORUL SPRE SUCEAVA ÎN ORARUL DE IARNĂ

  1. george

    ESTE O MARE MINCIUNA,IN ACEASTA DIMINEATA AM VRUT SA-MI CUMPARA UN BILET MADRID-SUCEAVA DUS INTORS IN PERIOADA 18/12/2013-14/01/2014 IAR DE LA PAGINA DE TAROM NU SE POATE CUMPARA,AM SUNAT LA TAROM SI MI-AU CONFIRMAT CA ZBORUL BUCURESTI SUCEAVA ESTE TOTAL ANULAT IN ORARUL DE IARNA 2013-2014 IAR ZVONURILE CA TAROM REIA ACESTE CURSE IN PERIOADA DE IARNA LA SUCEAVA SUNT COMPLET FALSE,ULTIMA CURSA TAROM BUCURESTI SUCEAVA VA FI PE DATA DE 26/10/2013.ASA CA TOTUL E O MARE MINCIUNA

    1. Nu e nicio minciuna. CEO-ul TAROM Christian Heinzmann mi-a reconfirmat astazi ca zborurile spre Suceava vor fi pastrate. Este doar o chestiune de timp pana cand biletele vor fi repuse in vanzare.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.