TAROM A COMANDAT 5 BOEING-URI 737 MAX 8
Vești bune vin dinspre compania națională TAROM. În prima zi a show-ului aerian de la Farnborough, TAROM și Boeing au anunțat o comandă fermă de 5 avioane 737 MAX 8. Modelul este unul dintre cel mai bine vândute ale producatorului BOEING, cele cinci aeronave 737 MAX 8 care vor intra in flota TAROM, fiind construite special pentru acest contract, se arată într-un comunicat de presă transmis de compania aeriană.
Aeronavele 737 MAX 8 încorporează cea mai avansată tehnologie Boeing și cele mai noi motoare CFM Internațional LEAP-1B. De asemenea, acestea sunt dotate cu Boeing Sky Interior, care oferă compartimente mai mari și alte facilități pentru a spori confortul pasagerilor.
”Este un moment important pentru TAROM, care marchează dezvoltarea și modernizarea flotei noastre și construirea de parteneriate puternice care vor aduce beneficii reale tuturor pasagerilor noștri “, a declarat Wolff Werner-Wilhelm, Director General TAROM. “737 MAX va oferi clienților noștri performanțe excepționale, fiabilitate și eficiență. Această achiziție reprezintă un adevarat statement în ceea ce privește demersurile de modernizare a Companiei noastre. Noile modele Boeing ne vor permite să deservim mai bine rutele actuale și să deschidem noi piețe. a adăugat Werner Wolff.
Odată cu semnarea acestui contract, TAROM va achiziționa și un program de suport de la Boeing Global Services atât pentru noile aeronave cât și pentru flota curentă, alături de soluția de management Next Generation 737 care va eficientiza înregistrarea online a documentației necesare în procesele de întreținere și reparații.
“Suntem încântați de faptul că TAROM se alătură familiei 737 MAX extinzându-și flota și rețeaua”, a declarat Ihssane Mounir, vicepreședinte senior de vânzări și marketing comercial al Companiei Boeing. “Alături de sprijinul echipei noastre Boeing Global Services, MAX 8 va permite companiei TAROM să ofere o experiență excepțională pentru pasageri, maximizând veniturile, prin oferirea celui mai bun cost pe loc din industrie”, a adăugat acesta.