You are here
ŞTIRILE ZILEI 

AEROPORTUL TIMIȘOARA VA AJUNGE LA UN MILION DE PASAGERI ÎN ACEASTĂ LUNĂ

Lunile de vară au făcut ca traficul la Aeroportul Internaţional din Timişoara să înregistreze cifre record, anunță reprezentanții aerogării într-un comunicat de presă. În total, în primele 7 luni ale acestui an, 925.257 de pasageri au călătorit cu avionul spre sau de la Timişoara, cu 62% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost înregistraţi 571.270 pasageri. „Iulie 2017 a fost luna cu cei mai mulţi pasageri din istoria aeroportului: peste 160.000 de persoane au zburat de la sau spre Timişoara. Această cifră creează premisele ca…

Read More
RUTE NOI ŞTIRILE ZILEI 

TIMIȘOARA-TEL AVIV, DIN OCTOMBRIE CU WIZZ AIR

  Pasagerii din vestul țării care folosesc ca punct de plecare pentru călătoriile lor Aeroportul Timișoara vor putea călători, în premieră, cu un zbor direct spre Tel Aviv. Compania Wizz Air va introduce din luna octombrie a acestui an zboruri regulate către această destinație, a anunțat astăzi aeroportul timișorean într-un comunicat de presă. Cursa va fi operată de două ori pe săptămână, în zilele de luni şi vineri, începând cu 30 octombrie. Biletele vor putea fi rezervate pe pagina www.wizzair.com „Suplimentarea legăturilor aeriene directe din Timişoara demonstrează că mediul de…

Read More
RUTE NOI ŞTIRILE ZILEI 

LUFTHANSA SE DEZVOLTĂ LA CLUJ ȘI TIMIȘOARA

Compania germană Lufthansa își dezvoltă operațiunile pe două aeroporturi românești: Cluj și Timișoara. Operatorul aerian a anunțat astăzi că din toamnă va adăuga zboruri directe din Frankfurt către cele două orașe din Ardeal și Banat. Cursele vor începe din 29 octombrie și vor fi efectuate zilnic cu aeronave Embraer 190, după următoarele orare de zbor: FRANKFURT – CLUJ zilnic – LH1412 FRA14:45 – 17:50CLJ   /   LH1413   CLJ18:35 – 19:45FRA FRANKFURT – TIMIȘOARA zilnic – LH1416   FRA9:00 – 11:50TSR   /   LH1417   TSR12:45 – 13:45FRA…

Read More
ŞTIRILE ZILEI 

CREȘTERE DE TRAFIC CU 70% LA AEROPORTUL TIMIȘOARA, ÎN PRIMUL TRIMESTRU

Aeroportul Internațional ”Traian Vuia” Timișoara, printre singurele din țară care și-a făcut un bun obicei de a comunica în mod regulat cifrele de trafic, raportează o creștere importantă a numărului de pasageri în primul trimestru al lui 2017. Astfel, potrivit unui comunicat de presă transmis astăzi, în primele trei luni ale acestui an, a fost înregistrată o creştere a numărului de pasageri cu 70%, comparativ cu anul precedent. Dacă în perioada ianuarie-martie 2016, 209.890 de pasageri fost înregistraţi la aeroportul Timişoara, în aceeaşi perioadă a anului 2017, numărul acestora a…

Read More
ŞTIRILE ZILEI 

TRAFIC DUBLU LA AEROPORTUL ”TRAIAN VUIA” TIMIȘOARA ÎN PRIMELE LUNI ALE ANULUI

Traficul aerian înregistrat în februarie la Aeroportul Internaţional Timişoara continuă trendul ascendent din lunile anterioare, anunță aerogara într-un comunicat. Astfel, în luna februarie, 113.103 pasageri au tranzitat aeroportul Timişoara, în creştere cu 68% faţă de luna februarie a anului trecut când au fost înregistraţi 67.225 pasageri. În total, în primele două luni ale anului, au fost înregistraţi 226.126 de pasageri, cu 71% mai mult decât în lunile ianuarie şi februarie din 2016. Şi numărul de zboruri a crescut cu 53%, astfel încât au fost înregistrate în decursul acestui an 2730…

Read More
ŞTIRILE ZILEI 

AEROPORTUL ”TRAIAN VUIA” TIMIȘOARA: CREȘTERE A TRAFICULUI CU 26% ÎN 2016

Aeroportul Internațional ”Traian Vuia” Timișoara a revenit încet-încet la vremurile bune de altădată. Astfel, cel mai mare aeroport din vestul țării se poate lăuda cu un nou an în care a înregistrat peste 1 milion de pasageri. Mai exact, potrivit cifrelor de trafic furnizate NewsAir.ro de către reprezentanții aeroportului, în 2016 la Timișoara s-au înregistrat 1,161,588 de pasageri, în creștere cu 26% față de anul precedent. Dintre aceștia, 232,050 au călătorit pe rute interne, în timp ce 929,035 au zburat pe curse externe. Totodată, 35,039 au fost pasageri pe zboruri…

Read More
ŞTIRILE ZILEI 

UN AVION CARGO A LOVIT DOI STÂLPI LA AEROPORTUL ”TRAIAN VUIA” TIMIȘOARA

Incident pe Aeroportul Internațional ”Traian Vuia” Timișoara. O aeronavă cargo a lovit, în mod inexplicabil, doi stâlpi de iluminat, în timpul manevrelor de parcare, informează Opinia Timișoarei citând surse aeroportuare. Avionul, un AN26 având la bord un echipaj din Belarus, a doborât primul stâlp pe care l-a lovit și apoi s-a oprit în al doilea. Totul s-a întâmplat aseară în jurul orei 21.30. Se pare că echipajul a ignorat indicațiile mașinii de dirijare în timp ce se afla în mers spre locul de staționare, a ieșit de pe culoar și…

Read More
RUTE NOI ŞTIRILE ZILEI 

SURPRIZĂ DE PROPORȚII! RYANAIR DESCHIDE PRIMA SA BAZĂ ÎN ROMÂNIA, LA TIMIȘOARA. LANSEAZĂ ZBORURI INTERNE

Cea mai mare companie low-cost din Europa, Ryanair, surprinde piața din România și lansează prima sa bază aeriană în țara noastră la Timișoara. Anunțul a fost făcut astăzi într-o conferință de presă organizată la Aeroportul ”Traian Vuia”. Ryanair a anunțat, așadar, deschiderea bazei cu numărul 78 pe Aeroportul Internațional Timișoara “Traian Vuia”, se arată într-un comunicat de presă. Baza căreia Ryanair îi va aloca o aeronavă (o investiție de 100 Milioane  $) va fi operațională începând cu 1 Noiembrie 2016. De pe aeroportul bănățean vor fi operate 7 noi rute…

Read More
RUTE NOI ŞTIRILE ZILEI 

TIMIȘOARA-EINDHOVEN DIN MARTIE CU WIZZ AIR

Wizz Air își continuă expansiunea în România și adaugă rută după rută. Timișoara, de această dată, primește o nouă destinație în portofoliu: Eindhoven. Informația mi-a fost semnalată de un cititor NewsAir.ro căruia îi mulțumesc. Deși nu a fost anunțată oficial, ruta este deja încărcată în sistemul de rezervări Wizz Air și biletele pot fi achiziționate pe site-ul companiei www.wizzair.com. Zborul va fi operat de trei ori pe săptămână, marți, joi și sâmbătă, începând din 29 martie, după următorul orar: marți, joi, sâmbătă: W6 3525   TSR11:45 – 13:05EIN   /…

Read More
ŞTIRILE ZILEI 

RUTA TIMIȘOARA-MUNCHEN, OPERATĂ DE LUFTHANSA, A ÎMPLINIT 10 ANI

Pe 1 iunie, Lufthansa a sărbătorit 10 ani de la decolarea primului zbor Timișoara – Munchen. Pasagerii companiei Lufthansa care s-au îmbarcat luni dupa-amiaza de pe Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara cu destinația Munchen au fost întâmpinați de tineri în costume tradiționale, care le-au oferit gustări și băuturi specific bavareze. Timișoara este unul din cele patru orașe din România conectate de Lufthansa la una dintre cele mai mari rețele de zboruri din întreaga lume. Lufthansa zboară de trei ori pe zi din Timișoara. Frankfurt, Paris și Londra sunt destinațiile finale preferate de pasagerii din…

Read More