POVESTEA ULTIMULUI ZBOR TAROM OPERAT DE CONTROVERSATUL AVION A310 (VIDEO)

 


Pe 29 octombrie 2016, la TAROM s-a mai încheiat o eră! Scoaterea din serviciul comercial a unei aeronave care nu mai face față cerințelor actuale de eficiență ale industriei aviatice e un lucru firesc, chiar recomandat. Scoaterea din uz a aeronavei fără înlocuirea ei este încă o măsură care duce compania națională mai aproape de marginea prăpastiei. Și spun asta pentru că renunțarea la cele 2 Airbus 310 care s-au aflat în flota TAROM până de curând înseamnă, simplu, o reducere dramatică a capacității de transport a transportatorului (gândiți-vă că un A310 avea 209 locuri la bord și efectua zilnic cel puțin o rotație).

Dar cât de bine a fost condusă compania în ultimii ani, se vede cu ochiul liber și fără să fii neapărat specialist în aviație. În condițiile în care, toate companiile aeriene sunt în continuă dezvoltare și luptă să câștige cotă de piață cu orice preț, TAROM renunță fără zbatere la avioane, rute, pasageri…

Dar acum nu este despre managementul TAROM, ci despre momentul despărțirii de singura aeronavă wide-body din flota TAROM. Este vorba despre ultimul zbor al avionului care lega, în alte vremuri, România de America, China, India, Tailanda sau Singapore.

În pofida tuturor controverselor iscate în jurul său, ieșirea din scenă a lui A310 s-a făcut în stil. Aeronava înmatriculată YR-LCA a operat ultima sa cursă cu pasageri la bord pe 29 octombrie 2016, pe ruta Madrid-București și acesta a fost un zbor cu adevărat special la care mă bucur că am putut să iau și eu parte. Care a fost atmosfera la bord și ce însemnătate are această aeronavă pentru membri echipajului, vedeți în reportajul de mai sus.

Foto: NEWSAIR.RO
Foto: NEWSAIR.RO

Share This Post

Post Comment