You are here
RUTE NOI ŞTIRILE ZILEI 

CRAIOVA-CHARLEROI, DIN IARNĂ CU WIZZ AIR

Transportatorul aerian maghiar Wizz Air a anunțat lansarea unui nou zbor direct cu pleare de pe Aeroportul Craiova. Astfel, începând din iarnă, compania low-cost va lega capitala Olteniei cu aeroportul Bruxelles Charleroi.

Noua cursă va fi operată de două ori pe săptămână, marțea și sâmbăta, începând cu data de 15 decembrie. Biletele au fost deja puse la vânzare cu prețuri pornind de la 69 de lei/segment.

În primele șapte luni ale anului 2018, WIZZ a transportat peste 4,5 milioane de pasageri pe rutele sale cu tarife reduse din România, cu 13% mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent, și peste 260.000 de pasageri de la și spre Craiova, anunță compania într-un comunicat. În prima parte a anului Wizz Air a atins un indicator important la Craiova, depășind 1 milion de pasageri transportați de la începerea operațiunilor, iar până la finalul lunii iulie aproape 1,2 milioane de pasageri au călătorit cu WIZZ de la Craiova. Compania aeriană și-a extins semnificativ operațiunile în România, cu patru noi aeronave alocate bazelor sale și a anunțat în acest an 25 de noi rute către și din România. WIZZ oferă acum 144 de rute către 22 de țări de pe 10 aeroporturi din România, sprijinind mai mult de 5.300 de locuri de muncă locale în industria aviației, transporturilor, hotelieră și turismului și va avea 9.400.000 de locuri la vânzare în 2019, cu 8% mai mult decât anul trecut.

Sorin Ratz, Head of Corporate Communications la Wizz Air (interimar), a declarat: “WIZZ este compania aeriană europeană care încearcă întotdeauna să creeze din ce în ce mai multe conexiuni de călătorie pentru clienții săi din întreaga Europă și dincolo de ea. În calitate de cea mai mare companie aeriană din România, suntem încântați să extindem în continuare rețeaua noastră din ce în ce mai mare din România. Suntem încrezători că noul serviciu care leagă Craiova de capitala belgiană va oferi o opțiune convenabilă și ieftină atât pentru călătorii în scop de afaceri, cât și pentru cei în scop recreativ. Astăzi anunțăm și alte 10 noi rute care vor începe la sfârșitul lunii octombrie și se vor adăuga celor peste 600 de rute deja disponibile clienților noștri. Vom continua să extindem rețeaua noastră și să oferim prețuri cu adevărat accesibile, precum și să stimulăm economia locală a comunităților pe care le deservim”.

Related posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.