CONTROLORII DE TRAFIC AERIAN REACŢIONEAZĂ, ÎN SFÂRŞIT

Foto: ROMATSA
Foto: ROMATSA

Profesioniştii din ROMATSA reacţionează, în sfârşit, la scandalul declanşat de eşecul operaţiunilor de căutare-salvare a victimelor accidentului aviatic din Munţii Apuseni. Reprezentanţii Asociaţiei profesionale a Controlorilor de Trafic Aerian – RATCA şi Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România – ATSR din cadrul RA ROMATSA susţin, într-un comunicat de presă că România deţine un standard foarte ridicat al siguranţei zborurilor, fapt apreciat la nivel european şi internaţional.

“Prin reglementările specifice profesiei, toate acțiunile și activitățile operative sunt continuu monitorizate și înregistrate, ceea ce garantează că investigația tehnică în desfășurare va avea la dispoziție elemente reale, nicio încălcare a procedurilor neputând fi ascunsă. În ultimele zile, diferite persoane, cu acces limitat sau deloc la informații reale, au făcut multe afirmații false, trunchiate și denaturate. Acestea au căpătat valoare de adevăr doar prin simpla difuzare în mass-media, fără a avea o bază reală, fiind departe de realitate, unele denigratoare și chiar jignitoare la adresa profesiei de controlor de trafic aerian și a ROMATSA”, se mai arată în acest comunicat referitor la accidentul de aviație din data de 20 ianuarie 2014 din Munții Apuseni, din apropierea comunei Horea, județul Alba.

Sindicaliştii ROMATSA oferă şi două exemple, considerate a fi concludente, în legătură cu informații eronate dintre cele vehiculate.

“Echipamentul ELT (Emergency Locator Transmitter) are scopul de a permite detectarea, localizarea și identificarea vaselor și aeronavelor aflate în dificultate. Aceste echipamente pot emite semnale radio pe frecvențele 121,5 MHz și 406 MHz. La ora actuala emisia pe frecvenţa 406 Mhz este mijlocul standard ce permite identificarea locului unui accident aviatic. Această frecvență este monitorizată de sistemul satelitar COSPAS-SARSAT care determină poziția emițătorului și o transmite automat punctelor de contact. ROMATSA este punct de contact cu sistemul COSPAS-SARSAT (prin centrul de monitorizare de la Moscova) și primește automat zeci de astfel de mesaje anual. Serviciul de furnizare a informației este gratuit și nediscriminatoriu, nefiind condiționat de plata unui abonament”, potrivit comunicatului.

Potrivit RATCA și ATSR, pentru exemplificare, în 28 decembrie 2013, ROMATSA a primit de la Moscova localizarea unui semnal ELT (406MHz) în zona de responsabilitate. Atunci, ROMATSA a identificat zona, a alertat serviciul responsabil și acesta a descoperit pe Marea Neagra o ambarcațiune cu imigranți aflată în derivă.

“Din luna februarie 2009 sistemul satelitar COSPAS-SARSAT nu mai monitorizează emisiile pe frecvența 121,5 MHz din cauza preciziei slabe de localizare. În cazul accidentului din munții Apuseni nu s-a recepționat un semnal pe frecvența 406 MHz”, se arată în comunicat.

De asemenea, în ceea ce privește știrea conform căreia cineva de la ROMATSA a sunat la Școala de Aviație pentru a se opri semnalul ELT deoarece controlorul de trafic este deranjat în cască, comunicatul precizează: “Informația conformă cu realitatea este aceasta: la patru ore după ce supraviețuitorii accidentului aviatic au fost găsiți și emisia prin ELT devenise inutilă, s-a primit la ROMATSA un telefon de la o instituție cu atribuțiuni în siguranța aeronautică, care a solicitat oprirea semnalului ELT la cererea piloților care zburau în acea zonă”.

Reprezentanții RATCA și ATSR solicită “presei și tuturor celor ce se exprimă în mediul public să nu tragă concluzii înaintea finalizării investigațiilor tehnice”.

“Considerăm că trebuie să ne comportăm ca într-o țară europeană civilizată și să ne abținem de la declarații înainte de terminarea investigațiilor, pentru a nu prejudicia buna desfășurare a cercetărilor și analizelor în curs. (…) Noi, RATCA și ATSR, respectăm meseriile și competențele tuturor celor care se exprimă în mediul public și solicităm același respect pentru toți salariații ROMATSA pe care-i reprezentăm, pentru meseriile și competențele lor”, se mai precizează în comunicat.

Perfect de acord cu tot ceea ce spun sindicaliştii ROMATSA mai sus însă, pe de altă parte, şi ei ar trebui să înţeleagă că este nevoie de mai multă comunicare din partea lor. ROMATSA a fost întotdeauna şi a rămas un buncăr al secretelor niciodată dezvăluite, o lume închisă, inaccesibilă muritorilor de rând, plătitori de taxe şi impozite. Nimeni nu contestă profesionalismul oamenilor care lucrează acolo, mai puţin al multora dintre şefii numiţi întotdeauna politic, nimeni nu contestă stresul specific acestei meserii şi, sunt sigur, nimeni nu contestă salariile acestor lucrători. Ba poate chiar ar trebui să le aibă şi mai mari decât le au acum având în vedere câte vieţi le trec prin mâini într-o tură. În schimb însă, angajaţii ROMATSA ar trebui să înţeleagă că lipsa lor crasă de comunicare de până acum i-a adus în situaţia de a fi arătaţi cu degetul, blamaţi, înjuraţi etc. într-un scandal care ar fi putut fi evitat sau care, măcar, ar fi putut să nu păteze într-atât de tare imaginea oamenilor care lucrează în această instituţie. Dacă cineva de la ROMATSA ar fi primit, măcar în al doisprezecelea ceas, însărcinarea să iasă în spaţiul public şi să comunice elemente esenţiale ale activităţii de zi cu zi, ale procedurilor şi ale prevederilor legale care le reglementează munca atunci pagubele de “imagine” ar fi fost mult mai mici sau chiar inexistente. Însă, staţi… am zis prevederile legale… păi înţeleg că tocmai ele nu le permit angajaţilor să vorbească. La ROMATSA comunicarea e interzisă prin lege… sau, mă rog, prin ordinul ministrului… care ministru al Transporturilor n-a fost niciunul, în ultimii 24 de ani, mai de Doamne-ajută. Nişte nulităţi! Iar toţi profesioniştii ROMATSA au acceptat pumnu-n gură de la nişte nulităţi, de la nişte neica-nimeni care probabil au avut unele motive serioase să îi ameninţe cu te-miri-ce. Păi, în cazul ăsta, dacă oamenii de la ROMATSA au ales şi au acceptat tăcerea, le-a plăcut, le-a ţinut de cald, i-a ferit de “intemperii” politice şi de orice fel, atunci de ce se mai supără acum când toată lumea îi arată cu degetul, inclusiv prim-ministrul acestei ţări. Păi dacă ei n-au scos o vorbă în public până acum pentru că era mai bine să nu se afle nimic din interior, de ce au pretenţia ca presa să ştie ce au făcut ei sau n-au făcut sau ce ar fi trebuit să facă în cazul accidentului. N-aveau de unde să ştie fraierii de ziarişti (care, da, mulţi chiar sunt aşa) mai ales că oamenii de la ROMATSA aleg să tacă şi dacă sunt întrebaţi. Pentru că la ROMATSA tăcerea e lege.

7 Comments - Write a Comment

  1. Mare dreptate aveti, tot ce spuneti e adevarat pentru ca suntem niste lasi si fraieri si acceptam tot ce ne impun unii care se dau “mari” si le place sa se ascunda dupa niste oameni care muncesc cinstit si i-si sacrifica sanatatea si implicit viata, care nu mai apuca pensia , care nu au statut, care vreti ca la 65 de ani (daca i-i mai prind) sa-si faca meseria ca unul de 30 ani, care i-si macina sanatatea in ture de noapte si nu au nici zile de weekend, sarbatoare, etc.Asta ca un mic comentariu, ca ar fii multe de spus! Semnat : un contolor de trafic cu cel putin 20 ani experienta!

    Reply
  2. Da’ mult v-a trebuit domnilor din presa sa intelegeti ca atunci cand e vorba de aviatie, vorbesc cei din aviatie, and e vorba de agricultura vorbest taranii si cand e vorba de inventii vorbesc cei din presa. ROMATSA nu are voie sa vorbeasca decat prin biroul de presa al MT. Daca conform HG741/2008 doamna Ministru ar fi format Centrul Ministerial de criza care la art.6 alin d spune ca tine legatura cu presa, acum aveati informatii clare. ROMATSA are doar controlori profesionisti care vorbesc atunci cand trebuie si ce trebuie. Nu sunt circari, speculanti si inventatori. Daca domnii Stoicescu, Dan Andrei si alti piloti de tipul Ialomiteanu de la SSAvC ies in presa cu pozitii personale de pensionari sau de amatori, Controlorii de la ROMATSA nu vorbesc pana nu au ceva concret. Tot ce spun ei este dovedit, inregistrat si evidentiat ca fiind realitatea. Doar sau nu, nu conteaza. Asta e ! Sunt totusi curios ce vor spune presarii astai amatori cand va iesi ADEVARUL la iveala despre acest caz. Asteptam pozitii oficiale ale publicatiilor care au defaimat, acuzat, jignit si injurat profesionistii.

    Reply
  3. Poate au tacut pentru ca era o ancheta in derulare?! Poate ca tac mai mult decat vrea mass-media pentru ca lucreaza intr-o institutie ce gestioneaza un bun national, spatiul aerian roman, un bun ce priveste securitatea sau siguranta nationala?! Poate pentru ca in conditii neexceptionale, in care nu fabricam eroi, oamenii de acolo, palmasii, nici macar nu doresc sa fie auziti, isi fac doar meseria, ducand sute de aeronave, aeronave care ii aud, si mii de oameni. Ii iau din punctul A si ii insotesc pana in punctul B, si de acolo ii iau alti ochi si alte urechi in primire, din spatele altor ecrane radar… Pana ajung in punctul final, la destinatie, in conditii de maxima siguranta. Cati dintre noi stim cati ochi sunt indreptati catre cer cand noi suntem in avion? Cati dintre parinti le explica copiilor cum e cu autostrazile cerului, cine are grija ca aeronavele sa ramana pe ele? E mai simplu sa sarim la concluzii, sa invatam metoda triangulatiei de la televizor, sa devenim chiar experti in ea, sa dam like si share in loc de search. In loc de o minima informare. Ne vine greu sa credem ca sunt oameni care nu vor sa fie vedete pe sticla, care vor sa fie auziti numai de cine trebuie. Cine le curata acum imaginea? Nimeni nu o s-o faca. Oamenii aia sunt controlori de trafic aerian, nu sunt politicieni, nu au veleitati de vedete. Cine i-a bagat in noroi inainte de vreme? Se numeste “a sari la concluzii”, a tine mortis sa fii tu primul care striga si arata cu degetul vinovatul. Nevoia de senzational. Cei care au facut asta, ei sa le reabiliteze imaginea, daca au curaj. Dar curaj au doar eroii. Si nu este nimic senzational in a recunoaste ca te-ai grabit si ai gresit. Si nu esti nici erou. Dar ai curaj. Atat.

    Reply
  4. Suntem de acord cu importanta activitatilor desfasurate in cadrul companiei. Dar putem fi de acord cu faptul ca 70% din incasarile companiei (in fapt ale statului roman, deoarece provin din exploatarea spatiului aerian, spatiu ce face parte din proprietatea publica a Romaniei) se transforma in cheltuieli salariale? Stiati ca numai 20% se duc catre investitii? Cu ce este mai important un controlor de trafic decat un impegat de miscare de la metrou sau de la cfr? Daca se ciocnesc doua metrouri, care sunt consecintele? Fiecare meserie este importanta, dar sa nu exageram. Pe langa salariile catastrofale mai beneficiaza si de alte facilitati (transport gratuit cu avionul, prime de vacanta, etc), tot pe banii statului, in conditiile in care restul poporului trebuie sa se sacrifice. Cred ca este nevoie de bun simt si nimic mai mult.

    Reply
  5. De mi-ati sters postul anterior? Chiar nu pricepeti ca NU AVEM VOIE SA VORBIM PUBLIC PRIN LEGE DATA DE MT? Nu ROMATSA a ales sa taca ci MT obliga toate unitatile subordonate sa vorbeasca doar prin biroul de presa al MT. Conform HG.741/2008 la art.6 alin d scrie ca exista un reprezentant abilitat cu asta in cadrul Comisiei Ministeriale. Cautati comisia, luati lagatura cu ei sa va confirme. Deci nu ROMATSA a ales sa taca ci i s-a interzis sa vorbeasca.

    Si nu mai stergeti postul ca nu e corect. Chiar daca datele mele de identificare sunt anonime, informatia e publica.

    Reply
  6. Buna seara,

    Banuiesc ca autorii comunicatului, de la institutiile cu multe initiale, ar putea – din bun simt si din respect pentru cei carora, chipurile, le apara interesele – sa reciteasca gogorita pe care incearca sa ne-o vare pe gat “ca comunicat”: adica “ELT (…) are scopul de a permite detectarea, localizarea și identificarea (…) aeronavelor aflate în dificultate. Aceste echipamente pot emite semnale radio pe frecvențele 121,5 MHz și 406 MHz. La ora actuala emisia pe frecvenţa 406 Mhz este mijlocul standard ce permite identificarea locului unui accident aviatic. Această frecvență este monitorizată de sistemul satelitar COSPAS-SARSAT (…). ROMATSA este punct de contact cu sistemul COSPAS-SARSAT (…)”. In plus :”Din luna februarie 2009 sistemul satelitar COSPAS-SARSAT nu mai monitorizează emisiile pe frecvența 121,5 MHz din cauza preciziei slabe de localizare. În cazul accidentului din munții Apuseni nu s-a recepționat un semnal pe frecvența 406 MHz”(!?). si “Informația conformă cu realitatea este aceasta: la patru ore după ce supraviețuitorii accidentului aviatic au fost găsiți și emisia prin ELT devenise inutilă, s-a primit la ROMATSA un telefon de la o instituție cu atribuțiuni în siguranța aeronautică, care a solicitat oprirea semnalului ELT la cererea piloților care zburau în acea zonă”.
    Pai domnilor de la ROMATSA, SINDICATE, COMITETE SI COMISII, DACA FRECVENTA 121.5 NU SE MONITORIZEAZA, CI NUMAI 406, IAR NENOROCITUL DE BN-U NU A TRANSMIS PE 406 CE MAMA LU’ STEFAN CEL MARE INTRERUPERE A SEMNALULUI A CERUT “o instituție cu atribuțiuni în siguranța aeronautică” (CARE BANUIESC CA SE NUMESTE CUMVA, SAU ESTE SECRET?) SA FIE OPRITA ??? Poate ca ar fi cazul sa va uitati intai in ograda proprie, sa dati de pamant intai cu politrucii, neavenitii, neica-nimenii si pupin”fundistii” – ca sa nu fiu indecent in exprimare – inainte de a va umple de mandrie de breasla si sa sariti de fund in sus, nu de alta dar, este foarte posibil sa mai cada ceva avioane – Doamne fereste ! – daca continuati asa, sau cu proceduri de genul “profesionistului” de la turnul de control Oradea de genul :”naspa”! Nu confundati demnitatea si mandria pe care este normal sa le aveti ca profesionisti cu un interes meschin de casta…

    Reply

Post Comment