COBREX TRANS S-A ÎNCHIS ÎNAINTE DE A SE DESCHIDE. ADIO, ZBORURI DE LA SUCEAVA!
Compania aeriană Cobrex Trans a luat decizia radicală de a sista operațiunile pe care nici nu le începuse încă. Operatorul aerian care se pregătea de lansarea unor curse regulate din Suceava către București și Madrid și din București către Perugia, a anunțat astăzi sec pe site-ul propriu că oprește vânzarea biletelor pentru aceste zboruri.

Hotărârea a fost luată din motive operaționale, spun reprezentanții companiei în comunicat. În traducere liberă asta ar însemna în aviație vânzări proaste pentru cursele anunțate. Și nici nu-i de mirare având în vedere promovarea stângace sau lipsa de promovare și modul în care a fost abordat întreg procesul de lansare a operațiunilor. Cunoscătorii de aviație au prognozat acest eșec încă de la momentul anunțului. În primul rând, Cobrex Trans a anunțat foarte târziu, cu foarte puțin timp înainte, lansarea unor zboruri regulate. A pus în vânzare biletele și mai târziu… și le-a scos la vânzare la niște tarife aproape prohibitive. Gândiți-vă, de exemplu, cu cât timp înainte de inaugurare, anunță Ryanair sau Wizz Air o nouă rută? Și mai ales, cât promovează noua rută? Iar în aviație concurența este extrem de puternică și asta se vede cu ochiul liber.
Cobrex Trans moare așadar înainte de a se naște și probabil că va rămâne la ceea ce știe să facă mai bine, transport cu elicopterul.
În anunțul sec de pe site, operatorul aerian transmite pasagerilor care au apucat să îți cumpere bilete (oare câți or fi) că își vor primi banii înapoi. Să sperăm! Cei mai dezamăgiți vor fi însă cei de la Aeroportul Suceava care își puseseră mari speranțe în colaborarea cu Cobrex Trans. N-a fost să fie!
Cobrex Trans ar fi trebuit să înceapă operațiunile de zboruri regulate săptămâna viitoare, din 14 iunie.