You are here
NEWSAIR TV ŞTIRILE ZILEI TRAVEL BLOG 

CHINA, O SURPRIZĂ CARE TREBUIE TRĂITĂ (FOTO/VIDEO)


China nu s-a aflat niciodată pe lista mea de priorități. Întotdeauna consideram că sunt multe alte locuri în lume unde ar trebui să ajung mai întîi precum Maldivele care se scufundă sau Argentina cea plină de pasiune și culoare, însă niciodată China. Nu mă atrăgea mai deloc poate pentru că prea e totul în jur ”Made in China”, poate pentru că nu-mi place mâncarea chinezească și nici nu sunt un pasionat al regimurilor comuniste.

Am pornit însă un proiect video în colaborare cu agenția de turism Eturia, specializată în destinații exotice, și așa am ajuns în China. Și nu-mi pare rău! Deloc! Puteți vedea cum a fost experiența mea în China în videoul de mai sus realizat pentru Eturia. Dacă vreți însă mai multe informații trebuie sa citiți articolul până la capăt!

Drumul până la Beijing a fost floare la ureche! 2 zboruri via Istanbul cu un upgrade neașteptat la Business Class din partea Turkish Arlines au trecut ca vântul și ca gândul! Mâncare din belșug pentru care, de altfel, este și recunoscută compania Turkish Airlines, internet gratuit pe toată durata zborului, filme, fotoliu care se transformă în pat complet orizontal, condiții dintre cele mai bune! Cele 8 ore și ceva de la Istanbul la Beijing au fost, probabil, cele mai mișto ore pe care le-am petrecut zburând până acum (e drept că a fost și primul meu zbor lung-curier la Business Class).

Ajunși la Beijing spre lăsarea serii, am fost lovit de frigul înțepător (era sfârșit de noiembrie), comparabil cu cel de la București dar parcă mai pătrunzător un pic. M-am încălzit însă rapid cu un fel de țuică locală făcută din orez cu o tărie de peste 40%… ceva de speriat! Apoi, am continuat în forță cu o altă delicatesă de-a locului: rața Peking la o masă tradițional-chinezească. Super crocantă, ținută la cuptor exact cât trebuie astfel încât să fie pătrunsă până în măruntaie și caramelizată ca o acadea, rața a fost servită la masă chiar de bucătar care a venit personal să o taie cu un iatagan… apoi, o micuță chinezoaică fără pic de engleză pe limbă, ne-a explicat prin gesturi cum se mănâncă rața respectivă… mai exact, se iau fâșii crocante, se pun într-un fel de clătită, împreună cu legume și sosuri și aia e! Delicios!

Au urmat apoi la Beijing vizite la obiectivele clasice: piața Tian AnMen, Orașul Interzis și Marele Zid. Să le luăm pe rând!

În primul rând, trebuie să fiți pregătiți pentru controale de securitate cam peste tot pe unde mergeți în China: la muzee, în gări, în clădiri importante și la tot felul de alte obiective. Ideal ar fi să cărați după voi minimul necesar că se scaneaza tot, bagaje și persoane. Chiar și în imensa piață Tian AnMen accesul se face controlat. Piața cu o lungime de aproape 900 de metri și o lățime de vreo 400 este străjuită de obiective importante: Parlamentul Chinei, Intrarea în Orașul Interzis, Mausolelul unde se află depus trupul lui Mao și Muzeul Național al Chinei. Deși foarte mare, piața este mereu foarte aglomerată de mulțimile de turiști așa că dacă sunteți cu un grup ar fi bine să țineți aproape.

Aglomerația continuă apoi în Orașul Interzis la intrarea căruia veți fi, iar, supuși controlului de securitate. Aici este și un alt motiv foarte bine întemeiat. Nu veți avea voie să intrați cu brichete deoarece tot complexul de palate este construit exclusiv din lemn, fiind dealtfel cel mai mare asemenea complex din lemn din lume. Se întinde pe o suprafață de 870.000 mp dintre care doar clădirile ocupă vreo 170.000 mp, așa că e imens! Și ca să vă mai dau niște date, gândiți-vă doar că sunt vreo 8.700 de încăperi în acest complex, toate din lemn. Cum spuneam, și Orașul Interzis, vechea reședință a dinastiilor chineze vreme de vreo 500 de ani, este un obiectiv extrem de aglomerat. Interzis muritorilor de rând pe vremea împăraților, de unde și denumirea, este acum luat cu asalt de mireni din întreaga lume. Perioada cea mai aglomerată aici este vacanța de vară, în lunile iulie și august, atunci când 80.000 de vizitatori trec zilnic pe străduțele complexului. În această perioadă nici nu se vând mai mult de 80.000 de bilete pentru că autoritățile încearcă totuși să țină sub control afluxul de turiști. Dacă totuși vreți să veniți în această perioadă, sfatul meu ar fi să veniți cu o excursie de grup care să aibă și un ghid local care știe toate aceste lucruri și care poate să vă obțină bilete de acces pentru că trebuie să faceți rezervare dinainte. Când mergeți cu o excursie de grup cu Eturia, de exemplu, scăpați de toate aceste probleme pentru că ghidul va lua biletele, nu veți mai sta la cozi și va ști pe unde să vă ducă să evitați aglomerația.

Orașul Interzis

La Marele Zid Chinezesc, din nou aglomerat… dar nu e așa deranjant! E la fel ca la mai toate obiectivele turistice! Interesant este că pot fi vizitate mai multe porțiuni ale zidului imens… eu am fost în zona cea mai apropiată de Beijing, undeva la Juyongguan, unde cei mai mulți turiști erau chinezi.

La Marele Zid îți trebuie condiție fizică serioasă și… încălțări adecvate. Zidul are foarte multe scări cu trepte inegale și foarte abrupte așa că să urcați chiar și o mică porțiune, va fi o provocare. Ca orice turist, veți fi tentați să vă cumpărați suveniruri. Ei bine, cel puțin în acest caz al vizitei la Juyongguan, nu vă cumpărați de la magazinele aflate chiar la intrare. Faceți un efort și urcați la cele aflate mai sus pentru că veți găsi aceleași produse dar mai ieftine.

Marele Zid

Odată ajuns la Beijing nu poți rata Wangfujing Street, principala arteră comercială a orașului care freamătă la orice oră din zi și din noapte. Este un fel de Times Square al capitalei chineze de unde nu lipsesc magazinele tuturor brandurilor celebre și scumpe ale lumii dar și magazinele accesibile tuturor. Dacă vreți shopping, aici trebuie să veniți.

Wangfujing Street

Este un loc spectaculos, plin de lumină și culoare! Tot aici găsiți celebra stradă cu mâncare unde puteți încerca să gustați din toate ciudățeniile pământului, de la scorpioni pe grătar (din care am gustat eu și puteți vedea în video cum a fost) până la gândaci, șerpi și alte orătănii. De neratat sunt merișoarele caramelizate care te înnebunesc cu combinația lor de dulce-acrișor!

Pentru că foarte mulți se întreabă, de obicei, cât de aglomerat e în China (având în vedere populația acestei țări), v-aș spune că nu e așa de speriat! Sau pe mine, cel puțin, nu m-a speriat aglomerația de pe străzi sau de la obiectivele turistice. Ce nu v-aș recomanda însă este metroul la orele de vârf. N-am încercat pentru că am fost avertizat din timp dar, în Beijing și Shanghai, trebuie evitat cu orice preț metroul între orele 7 și 8 dimineața și 5.30-6.30 după-amiaza. Un alt aspect care crează îngrijorare este poluarea. Ei bine, nici poluarea nu este neapărat o problemă pentru turiștii care se află doar pentru câteva zile pe acolo. Nu e ca și cum nu poți ieși pe stradă sau nu poți respira… nu mi s-a părut mai poluat decât Bucureștiul și nici aerul nu părea mai puțin respirabil. A da, este o problemă o dată sau de două ori pe an, mai ales iarna, când într-adevăr, în funcție de direcția vântului, peste Beijing este adus un nor de poluare care apare la știri în întreaga lume. Dar atunci se iau măsuri: se transmit avertizări, se închid școlile, lumea stă acasă etc. Altfel, nu e nicio problemă. Iar dacă totuși sunteți mai sensibili, o mască pe față vă va ajuta să vă feriți de eventuale paticule de praf pe care le-ați putea respira și vă va da și liniștea psihică necesară.

Una peste alta Beijingul a fost o surpriză uriașă, un oraș aflat într-o dezvoltare continuă, cu o infrastructură de invidiat, o adevărată metropolă cu nimic mai prejos decât suratele occidentale.

Am părăsit apoi capitala Chinei cu destinația Xi’An, vechea capitală a imperiului, oraș aflat la aproape 1.300 km distanță. Am parcurs acest drum cu un tren de mare viteză în aproximativ 5 ore. Cam 300 km/oră a fost viteza medie dar am mai oprit în mai multe stații pe parcurs. Printre ele, una al cărei nume nu-l mai rețin… în mijlocul lui nicăieri, o gară oarecare în care am numărat 32 de linii de cale ferată sau de peroane, cum vreți… asta pentru că tot am amintit de infrastructură! Orașe întregi răsăreau peste tot în mijlocul câmpurilor unde nu mai era nimic… totul în ritm amețitor… Iar gara din Xi’An arată mai bine decât multe aeroporturi din Europa!

Xi’An este un orășel mult mai mic decât Beijing… mai mic judecând după standarde chinezești… doar vreo 8 milioane de locuitori! Este un amestec interesant de vechi și nou cu aceeași infrastructură uimitoare. Este dealtfel și locul unde începea, în urmă cu mii de ani, Drumul Mătăsii, marcat acum cu o statuie într-un sens giratoriu chiar la una dintre intrările în orașul vechi. În apropiere de Xi’An se află și mult mai celebrul muzeu al Aramatei de Teracotă. Și da, aici veți înțelege ce înseamnă cu adevărat munca de chinez mic. Armata de teracotă este o colecție impresionantă de mii de soldați care încă nici măcar nu au fost dezgropați și reconstituiți toți. Figurinele datează de pe vremea primului împărat chinez Qin Shi Huang și au fost îngropate, se pare, la funeraliile acestuia pentru a-l apăra pe suveran în viața de apoi. Primele statui au fost descoperite în 1974 de niște țărani ai locului și de-atunci se tot sapă în continuu și încă nu au fost dezgropați toți. Se spune că vor mai munci câteva generații ca să finalizeze această treabă. Căci chiar este muncă de chinez mic… acești soldați, împreună cu caii lor, armele lor, carele de luptă s-au fărâmițat între timp în milioane și milioane de bucățele iar arheologii lucrează la reconstrucția lor… Este ca un puzzle imens cu milioane de piese.

În fine, e foarte bine de știut, când ajungeți aici, că situl nr. 1 este și cel mai ofertant dintre toate cele 3 pe care le veți vizita la Muzeul Armatei de teracotă. Are peste 200 de metri lungime, vreo 60 de metri lățime și aproximativ 2000 de figurine, de soldați și cai. Ar mai fi important de reținut faptul că e mult de mers și v-ar trebui niște apă, iar o sticlă de apă costă cam 3 yuani, adică aproape 2 lei. Și, de asemenea, evitați vânzătorii ambulanți care vă vor agasa la ieșirea din muzeu. Va fi doar o bătaie de cap în plus pentru că nu vor dori decât să vă păcălească și nu o veți scoate ușor la capăt cu ei.

La Xi’An e de neratat și Strada Musulmană! Un loc pitoresc și colorat, gălăgios și viu, unde puteți găsi orice, de la suveniruri și mâncare, la haine. Un fel de bazar unde oamenii fac același lucru de secole și au transmis asta din generație în generație. Aici am băut cel mai bun fresh de rodie proaspăt stoarsă din lume! Tot aici se poate negocia… dar nu pentru orice. Pentru un magnet sau orice alt suvenir puteți să luptați dar mâncarea și băutura, de exemplu, au preț fix.

Ultima noastră oprire în circuitul din China a fost la Shanghai, un oraș absolut uimitor. Din nou infrastructura a fost cea care m-a impresionat în primă fază deși aici nu mai era o surpriză. Și totuși, am aflat că doar în ultimii 10 ani, aici au fost construiți vreo 680 km de rețea de metrou. Și tot în ultimii 10 ani, au fost ridicați zeci de zgârie-nori în Pudong, districtul financiar al orașului care este acum de nerecunoscut. Și tot aici se află și singurul tren cu levitație magnetică din lume, celebrul MAGLEV, care zboară cu 400 km/h din oraș până la aeroport, în doar 7 minute, și a devenit un obiectiv turistic în sine. Nu mai vorbesc despre șosele peste șosele peste șosele și peste alte șosele… Shanghai este cosmopolit, fermecător, impunător, prietenos, vibrant, modern, tehnologizat, curat și, mai presus de toate, viu.

O plimbare pe celebra promenadă The Bund pe malul râului Huangpu, la ceas de seară, îți dezvăluie luminile colorate ale zgârie-norilor din Pudong de pe celălalt mal. Atenție însă! Fațadele clădirilor înalte din districtul financiar sunt luminate doar între orele 18-22 din cauza costurilor foarte mari. Autoritățile locale plătesc pentru acest iluminat 1 milion de yuani pe seară, adică circa 130.000 de euro. Iar dacă e vară și cald, adică peste 38 de grade, clădirile nu vor mai fi luminate deloc din cauza consumului mare de electricitate necesar pentru funcționarea aparatelor de aer condiționat.

Pe de altă parte însă, ca să înțelegi cu adevărat ce înseamnă dezvoltarea Chinei de astăzi, trebuie să mergi în Pudong. Zgârie-norii răsăriți aici pare că au apărut peste noapte. Ca să vedeți despre ce vorbim, vă spun doar că în 2004, Primăria Shanghai a raportat 6.704 clădiri de peste 11 etaje construite după 1990, în vreme ce în 2011, numărul acestora a crescut la peste 20,000, dintre care mai mult de 1.000 cu peste 30 de etaje.

În acest moment, în Shanghai se află cea mai înaltă clădire din China, Shanghai Tower, care are 632 de metri înălțime și 128 de etaje. Shanghai Tower este a doua cea mai înaltă clădire din lume, după Burj Khalifa din Dubai dar vă oferă prilejul de a vedea orașul de sus, de la cel mai înalt punct de observație din lume aflat la etajul 118, adică la 561 de metri față de 555 de metri cât vă oferă punctul de observație din Dubai.

Vizita aici este o experiență în sine care pornește chiar de la subsol, locul de unde te îmbarci în liftul care te va duce la observation deck. Acolo jos poți viziona un timelapse interesant care îți arată transformarea incredibilă a acelui mal al râului Huangpu, dintr-un sat de pescari într-un district financiar impozant. Tot acolo, în subsol, poți afla povestea turnului care este, cu siguranță, cel mai ”verde” zgârie-nori din lume. Este cu siguranță cea mai înaltă clădire ”răsucită” din lume și a fost construită așa pentru a asigura stabilitatea necesară unei construcții cu o asemenea înălțime. Pe de altă parte, datorită peretelui exterior dublu de sticlă, clădirea adună apa de ploaie pe care o reutilizează apoi pentru încălzire sau răcire, după caz. Același geam dublu însă reduce foarte mult nevoia de a utiliza aerul condiționat pe timpul verii. Și nu e de neglijat nici faptul că această clădire a fost ridicată în doar 7 ani. Lucrările au început în 2008 și au fost finalizate în 2015. Și, nu în ultimul rând, ar mai fi de menționat faptul că în lift ar trebui să stați cu gura deschisă pentru că veți ajunge la etajul 128 cu o viteză amețitoare de 18 m/secundă, în mai puțin de un minut. Iar priveliștea de acolo? Ce să mai vorbim… e copleșitoare!

Priveliștea din Shanghai Tower

În Shanghai, orașul vechi este un alt obiectiv unde trebuie neapărat să ajungeți pentru a descoperi clădirile tradiționale, grădinile luxuriante și, de ce nu, comerțul local. Aici găsiți toate chinezăriile posibile și imposibile și aici vă puteți exersa din plin calitățile de negociator.

Shanghai – Orașul vechi

Mai apoi, pentru o seară cu distracție și voie bună vă recomand o vizită în cochetul cartier francez cunoscut și ca French Concession unde veți găsi terase și restaurante pentru toate gusturile.

French Concession

Shanghai e o poveste frumoasă care nu ai vrea să se mai termine și care te încântă la fiecare colț de stradă! Să nu te miri când la poalele zgărie-norilor, va apărea de după colț de stradă, un localnic pe un scuter care duce pe portbagaj un soi de grătar cu cărbuni încinși de la care poți cumpăra pe loc un porumb sau un cartof dulce copt cum n-ai mâncat vreodată! La fel cum, la orice pas, vei găsi o bicicletă sau o umbrelă pe care o vei putea folosi doar citind un cod de bare cu telefonul mobil.

Nu-i de mirare că e un loc atât de dorit! Tocmai de aceea, nu e nici prea ușor să te muți aici. Shanghai-ul are vreo 25 de milioane de locuitori și, în ciuda dezvoltării sale continue, orașul tot e neîncăpător. Așa că să obții un ”buletin” de Shanghai e cam la fel de greu ca a obține cetățenie americană. Chinezii pot primi mutație în Shanghai doar dacă se căsătoresc cu un rezident, dacă au bani să-și cumpere o locuință sau dacă moștenesc una. Nici ca să deții o mașină înmatriculată în Shanghai nu e treabă ușoară. Ar trebui să-ți permiți să plătești o taxă de înamtriculare destul de piperată! Dar la ce bun? Când cele 14 linii de metrou te pot duce în orice punct al orașului, când ai autobuze peste tot și când, oricum, nu poți circula cu mașina personală decât condiționat în funcție de numărul par sau impar de pe plăcuța de înmatriculare. Totul pentru a ține sub control aglomerația.

Doar niște șosele obișnuite…

Și poate caracterul cosmopolit al orașului iese la iveală cel mai bine pe Nanjing Road, una dintre cele mai celebre artere comerciale din lume cu magazine de toate felurile de la un capăt la celălalt. Scăldată în lumini multicolore care explodează de pe fiecare clădire din jur, strada pietonală devine un furnicar la ceas de seară atunci când cohorte de turiști cască ochii curioși prin vitrine, localnicii grăbiți se înghesuie la metrou, bișnițarii te asaltează să-ți vândă te-miri-ce (dar mai ales marijuana) iar ”femeile ușoare”nu se lasă mai prejos și-ncearcă să te agațe măcar cu un masaj. De toate pentru toți! Dar să știți că produsele brandurilor internaționale celebre, oricare ar fi acestea, nu sunt mai ieftine în China, așa cum ați putea crede, chiar dacă-s ”Made in China”. Ba dimpotrivă.

Nanjing Road

Și, după mai multe zile de mâncare chinezească, picantă și sărată, aici pe Nanjing Road am găsit un restaurant Pizza Hut unde mi-am revenit cu o Supremă pe cinste. Apropos de mâncare, ăsta e un subiect delicat și o mare provocare mai ales dacă nu ești chiar înnebunit după mâncarea chinezească și nici nu te dai în vânt după gusturile picante. Evident că ai și opțiuni nepicante dar puține și nu foarte atractive. Pentru mine a fost o încercare! Dacă mai adaugi la asta și faptul că standardele de igienă din restaurante nu sunt chiar similare cu ale noastre atunci devine și mai grea încercarea asta cu masa. Am fost doar în restaurante tradiționale chinezești, super-verificate și recomandate de ghizii noștri, unde mesele erau pline de chinezi. Ei bine, nu prea mi-aș fi dorit să intru în bucătăriile acelor restaurante… de pe hol, cel puțin, priveliștea nu era chiar cea mai apetisantă. Așa erau toate dar localnicii mâncau cu poftă și mâncarea arăta bine… și în grupul nostru, mulți au apreciat gusturile, dincolo de aspectul localului. Cert e că nimeni nu s-a îmbolnăvit! Și mai am o certitudine… dacă sunteți în căutarea experienței culinare chinezești, faceți ce fac chinezii… mergeți mai mulți la o masă rotundă, în jurul unei platforme rotitoare și comandați mai multe feluri de mâncare pe care apoi să le împărțiți cu toții. Veți gusta astfel din toate!

Masă tradițională chinezească

Cam așa a fost China pentru mine: o experiență intensă și neașteptată care mi-a dezvăluit o altă față a comunismului despre care nu știam mai nimic. Am venit fără așteptări și m-am lăsat surprins de tot ce mi-a ieșit în cale. Am descoperit o țară care are propria variantă pentru orice există pe lumea asta (inclusiv pentru Google, Facebook și Instagram care sunt restricționate în China împreună cu multe alte site-uri occidentale), o țară cu oameni prietenoși chiar dacă nu vorbesc engleza, o țară super-dezvoltată și avansată din punct de vedere tehnologic unde plata cu AliPay de pe telefonul mobil este sport național, o țară cu o infrastructură pe care o invidiază cred și americanii, o țară care cred că va ajunge să cucerească lumea.

Related posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.