You are here
ŞTIRILE ZILEI TRAVEL BLOG 

AȘ ”CĂLĂTORI” DEFINITIV DIN ȚARA ASTA FĂRĂ SĂ MAI PRIVESC ÎNAPOI

Nu mai pot! Nu mai am răbdare! Nu mai am nervi! Nu mai vreau să-mi irosesc timpul atâta cât a mai rămas!

Hai să vă povestesc, nu de alta dar e proaspătă! Am fost să-mi schimb pașaportul… ei da, Serviciul de Pașapoarte rămâne sursă inepuizabilă de nervi. Mulți au fost cei care în ultimii ani s-au bătut cu cărămida în piept că fac și dreg, că schimbă lucrurile, că respect pentru cetățeanul plătitor, că baliverne etc. În esență a rămas cam același rahat! E-adevărat că mare parte din vină este și a noastră, a cetățenilor și nu vreți să știți peste ce faună am dat acolo! Dar să vorbim acum de organizare și de funcționarea lucrurilor.

Afară, vreme mohorâtă cu un fel de ploaie care era mai degrabă burniță dar din care ieșea același noroi… Eram în zona Barbu Văcărescu și-aveam puțin timp așa că am zis să mă opresc la DRPCIV pe Sos. Pipera să rezolv cazul. Nu eram total pregătit pentru asta, în sensul că aveam pașaportul vechi cu mine dar nu plătisem taxa online (și-acum mă întreb de ce?)… cred că am vrut să le mai dau o șansă totuși. Așa că m-am dus hotărât să plătesc taxa acolo la ghișeu… cât poate fi de greu? Am constatat că poate fi o misiune extrem de dificilă și solicitantă atunci când la mijloc sunt angajați ai statului.

La Trezorerie erau 3-4 ghișee… deschise, doar 2 care funcționau însă împreună pentru o singură operațiune. Ce vreau să zic e că la un ghișeu ți se făcea chitanța și la al doilea ți se încasau banii… deci practic, un singur ghișeu cu 2 ghișeiste… Clasic! Nu m-a descurajat situația asta că, vorba aia, am și eu niște ani și-am văzut multe. Nu m-a descurajat nici coada care era destul de mare… câteva zeci de persoane…

M-am așezat cuminte la rând la 11.34 și mi s-a părut că, destul de repede, am sosit în fața primei doamne de la ghișeu… o brunetă cam de vârsta mea, probabil, dar plictisită deja că probabil lucra de la 8.30 de când se deschisese… încerca totuși să fie amabilă însă niciun zâmbet fals nu putea să-i șteargă sictirul de pe față.

”Vă rugăm să specificați pentru plata cu cardul”, scrie pe o foaie lipită la ghișeu. Noroc că am văzut la timp așa că ”specific” că vreau să plătesc cu cardul. Doamne își umblă degețelele peste tastatură cu viteza unei dactilografe semn că face asta de ceva vreme, îmi returnează cartea de identitate și îmi spune sec, printre dinți, ”alături”… cu alte cuvinte, NEXT că-i coada mare! Rămâne întinsă cu mâna deasupra imprimantei ce o desparte de colega de ”alături”, dovadă că a fost mai rapidă decât tehnologia care are o întârziere în a-mi tipări chitanța… Eu mă mut alături, la colega, o doamnă mai în vârstă, vopsită blond, care dădea semne vizibile de bunăvoință. Bruneta ia chitanța din imprimantă și i-o trântește colegei în față, eu dau din nou buletinul, ea spune ”Vezi c-ai greșit!”. Îi spune colegei, evident, care greșise data pe chitanță. Rămăsese cumva ancorată în ziua de ieri…

– Păi și ce să-i fac eu acuma, s-o anulez? Las-o așa…, zise bruneta ofticată care tocmai prelucra următorul client.

– Păi fă alta că poate n-o să i-o primească lu’ domnu’ la Pașapoarte, răspunde colega șoptit ca să nu mă impacientez eu probabil. Dar eu eram deja impacientat!

Împricinata pufnește de două ori, murmură ceva neinteligibil din locul în care mă aflam, dar sunetul telefonului îi întrerupe acest moment de nervozitate:

– Aloo, da, Miți! Bună, mami… ce faci tu, iubita? răspunde bruneta cu o voce plină de căldură. Era, cel mai probabil, fiica ei la telefon.

– Da, mami, sigur că da, iubita mea… nu, nu pot acum! Diseară, iubita mea, știi că diseară… îi spune doamna de la ghișeu copilului de la celălalt capăt al firului (vorba vine că se conversau pe mobil) care întreba, cred, când vine acasă. Diseară că am 1,000 de nebuni pe cap acum, aș completa eu! Oricum, felul în care i-a vorbit copilului m-a înmuiat (că și eu am copii și înțeleg) așa că n-am protestat nicicum chiar dacă la coadă erau într-adevăr vreo 100 de oameni, deja (e doar o estimare ochiometrică). Dar coada creștea, creștea!

Între timp, în ghișeul respectiv se precipită lucrurile pentru că cele 2 doamne nu erau singure. O altă doamnă roșcată ce părea supervizoare, secondată de una mai firavă și mai în vârstă vopsită cu un blond cenușiu și tunsă scurt, se agitau în jurul unui domn cu ochelari care stătea în fața celui de-al treilea computer de la ghișeu impasibil la presiunile femeilor descrise anterior. A meșterit el ceva acolo minute în șir după care și-a luat haina și-a plecat, la fel de impasibil, spunând că a rezolvat problema și că nu mai are timp să mai stea. Cumva el era tipul de la IT care venise să reconfigureze sistemul astfel încât acesta să recunoască noua imprimantă instalată acolo la ghișeu… sau cam așa ceva! Trebuia să repare ceva, practic, ca să se mai poată deschide un ghișeu… deci bunăvoință la fața locului a existat! IT-istul a plecat și le-a lăsat pe sărmanele casiere să se descurce singure cum or putea…

– Haideți, cineva care plătește în numerar, vă rog să veniți aici la mine, strigă doamna mai firavă care s-a așezat la al 3-lea ghișeu sperând că funcționează totul…

– Păi se poate și la dumneavoastră?, se aud mai multe voci din coadă.

– Păi nu știu, vreau să încercăm… haideți să vină doar o persoană să vedem dacă merge, dar doar în numerar…

Aici m-a pierdut că deja nu mai prezenta interes pentru mine… eu mi-am reamintit brusc că bruneta trebuia să-mi refacă chitanța. Și chiar asta se chinuia să facă… dar, între timp, mai procesase un client care se și postase deja în spatele meu să plătească și să-și ia chitanța lui. Dar nu și-a luat-o, pentru că doamna blondă și binevoitoare din fața mea, cea care a descoperit greșeala brunetei, vorbea ea la telefon acum… cu o șefă, se pare.

– Dar, vă rog să vorbiți cu cineva ca să mă lege și pe mine la sistem că eu nu pot să scot jurnalul… zicea doamna cea blajină pe șoptite… dar, haideți că nu pot să fac nimic dacă nu-mi legați și mie ăsta… păi, nu știu eu, cine trebuie să îl facă, de unde să știu eu… păi să vorbiți dumneavoastră… păi cum ce panică? Am o coadă aici! spunea doamna care deja își pierduse bunăvoința și devenise furioasă dar nu putea fi furioasă de față cu clienții, care deveniseră ei înșiși furioși, așa că se făcuse mică-mică și aproape se băgase sub ghișeu ca să poată să vorbească la telefon… și săi spună, practic, șefei ei că nu poate să își facă treaba din motive de tehnică nefuncțională.

Bruneta de alături o susținea și simula ea răspunsuri la solicitările disperate ale colegei:

– Păi, da, cine să-ți facă? Hai că o să-ți fac eu că doar ce altă treabă am? Stau aici până diseară…

Atunci, am intervenit și eu, nu de alta dar începusem deja să mă plictisesc (și cred că și voi v-ați plictisit deja):

– De ce nu faceți doamnă nimic? Faceți dumneavoastră ceva, încercați să schimbați ceva din interior…

– Eeee, păi ce să facem noi…? Nu putem să facem noi nimic… și uitați, numai așa ne fac… nu știe nimic, nu face nimeni nimic și noi stăm aici și se ia toată lumea de noi.

– Păi trimiteți-i șefului ăstuia o poză ca să vadă ce e aici și după aia să mai întrebe ”Care-i panica”?

– Și credeți că-i interesează, îmi răspunde doamna de la ghișeu.

Și, nu, sigur nu-i interesează la cum arată lucrurile chiar și acum în 2018, într-o țară din Uniunea Europeană!

Au trecut 20 de minute fix până când mi-am obținut chitanța pentru pașaport. La 11.54, le-am părăsit ușurat pe amărâtele de la ghișeu pentru că toată lumea era deja frustrată, am făcut două poze la coada care devenise și mai mare și șerpuia prin holul DRPCIV și m-am dus apoi să-mi iau bon de ordine.

În fața mea, un ciorchine de cetățeni care își luau mai multe bonuri fiecare… Unul Dănuță sau Danuta și-a scos vreo 4 bonuri de ordine. Înțeleg că de când acestea sunt nominale, există și astfel de cetățeni care își iau mai multe ca să își țină loc, cum ar veni, și de-abia după aia se duc să își plătească taxe etc. Să fie acoperiți! E un fel de a-ți pune sacoșa la rând doar că la un rând electronic, de data asta. Fără sens, aș spune eu… doar un alt fel de românism că la noi când vine vorba de coadă se deschide un cu totul alt capitol. E ca și cum coada s-ar afla adânc întipărită în ADN-ul acestui popor, este un țel în sine și pare că nimic nu va dăinui dacă nu stai și la o coadă!

În fine, ajung la automat… și din lateral, o persoană invalidă îmi intră în față… Era un domn în vârstă, cu un mers greoi în baston… îl las, evident, în față, ba mai mult, îl și ajut să își ia un bon și-i spun unde trebuie să aștepte. El, bonul R188. Eu, imediat după, bonul R189… Merg să aștept în fața biroului de primiri documente de la Ilfov deși pe stâlpul automatului de bonuri de ordine (comun pentru București și Ilfov și aflat chiar la intrarea in sediu), scria clar pe un A4: ”Așteptați-vă rândul în fața monitorului, nu în fața ghișeelor”. Apropos, e și un ghișeu dedicat programărilor online de care n-am știut și unde nu cred că mai trebuie bon de ordine, sic! Asta e, mi-am asumat că nu m-am documentat serios înainte de a veni aici și m-am pus pe așteptat… pe tabela de deasupra ușii ghișeului 9, singurul deschis la Ilfov, scria R154… deci mai aveam ceva de stat!

– Dar cum e posibil domnule să luați numărul E085? Izbucnește o voce masculină și furioasă, în același timp. Eu am E082 și am stat lipit de stîlpul ăsta aici până acum. Cum ați sărit de la 076 la 085?

Dar stați c-o fi, c-o păți, sar ca arși angajații de la ghișee, simțindu-se cu musca pe căciulă… Erau cei de la înmatriculări… ghișeele de vizazi de pașapoarte, și ele luate cu asalt. Păi să vedeți că nu a fost luat peste rând, că nu știu ce… încep ei cu explicații de tot felul. Apare și un fel de șef de tură, Florin, care ridică tonul și începe să restabilească ordinea pentru ca, în final, să se constate că la 2 dintre ghișee nu erau pornite afișajele electronice… aha, de-abia acolo se luau clienții peste rând, deci!!! În fine, o doamnă de la unul dintre cele 2 ghișee se apără și zice că ea a strigat numărul respectiv de mai multe ori și chiar s-a ridicat și în picioare dar ce să facă mai mult de-atât? ”Să merg să-l iau de afară”, se întreabă ea retoric… și ofuscată. NU! Doar să deschizi afișajul electronic, îi răspunde omul nemulțumit. L-a deschis, în cele din urmă,dar nu l-a și conectat la sistem pentru că ecranul a afișat non-stop Welcome – Online fără să indice vreodată ce număr urmează. C-așa e online, nu? Dar doamna ofuscată și frustrată că tocmai ce fusese muștruluită de Florin, șeful ei, vocifera în continuu…

– Dar ce-am făcut, mă, eu? De ce se poartă Florin așa cu mine? Păi e normal așa ceva?

În tot acest timp, o domnișoară bine, cu glugă de raper pe cap, aflată la un ghișeu de eliberări, în lateral, îi spune acrită unui client: ”M-am săturat… mi-am depus actele și sper să plec cât mai repede…” Omul doar a zâmbit binevoitor la ea… părea că se cunosc și că a înțeles mesajul. Și-a luat numerele de înmatriculare și-a plecat din haos.

Eu încă n-am plecat. M-am hotărât să mă întorc la monitorul de la intrare ca să nu-mi pierd rândul. Ajunsese pe la R168. De pe la R174, numerele se succedau rapid pe monitor semn că era toată gașca dinaintea mea care își luase mai multe bonuri de ordine. În foarte scurt timp, văd pe ecran R188… Vocea care le și anunța audio în sală rămăsese cu vreo 2 numere în urmă. R188 la ghișeul 9. Am stat liniștit știind că R188 este bonul bătrânului invalid pe care îl ajutasem eu… Până să mă liniștesc însă total, văd pe ecran R189 la ghișeul 9. Deci, același ghișeu!

Am pornit rapid într-acolo… de la monitor la ghișeul 9, aflat în fundul sălii, sunt vreo 100 de metri, probabil (s-ar putea să greșesc deci hai să zicem între 50-100 metri… e de mers un pic, probabil vreo 8-10 secunde, zic, la pas normal).

Ajung la ghișeul 9 și pe afișaj scria deja R193, semn că mă săriseră!

Mi-am luat inima în dinți și-am intrat:

-Bună ziua, zic sfios că mă știți că-s mai timid!

– Ce număr aveți, mă întreabă cu superioritate un tânăr care probabil n-a făcut față niciunei selecții pentru un job la privat și i-a găsit tătică-su o slujbă căldurică la Pașapoarte.

– Răspund la fel de sfios, trecând peste nesimțirea funcționarului care nu mi-a răspuns la salut. O fi avut o zi grea, îmi zic!

– Păi da, nu v-ați achitat taxa și v-ați luat bon…

– Poftim, zic eu intrigat? Mi-am achitat taxa și mi-am luat și bon de ordine doar că de la monitor până aici ați trecut de la R189 la R193… iar asta nu e problema mea, e problema sistemelor pe care le-ati instalat aici.

– Păi ce ghișeu v-a spus acolo pe ecran, insistă cu aroganță tinerelul în care se umflase șmecheria și începuse să dea pe afară.

– Ghișeul 9, exact acesta în care mă aflu.

– Nu cred, știți cine a chemat bonul dumneavoastră, mă chestionează angajatul statului pus acolo să execute servicii în slujba cetățeanului?

Și în acel moment, de după paravanul din stânga lui, își scoate capul o divă (roșcată, parcă) care răspunde cu o voce suavă dar fermă:

– Eu am chemat bonul R189 la ghișeul 8.

Iar în acest moment chiar m-am enervat… I-am explicat individului întreaga situație… i-am spus că am văzut R188 la ghișeul 9 și chiar m-am mirat că m-a chemat și pe mine tot la ghișeul 9 știind că omul ăla era invalid…

– Știați că în fața mea, la R188, era un bătrând invalid care n-avea nicio șansă să ajungă în 2 secunde la ghișeul dumneavoastră, l-am întrebat pe funcționar…?

– Și ce să-i fac eu, îmi răspunde el moment în care am simțit că-mi explodează capul și am început să-i explic cu punct și virgulă cam ce ar fi trebuit să facă el… Sigur n-a priceput!

În cele din urmă, am terminat. Mi-a făcut poză, am semnat și asta a fost! M-am uitat la poză și am ieșit cam supărat! N-am mai cerut să fac alta pentru că nu mai aveam chef să respir același aer cu individul. Sper să mă apuce râsul prin toate colțurile lumii pe unde voi ajunge cu noul pașaport! După o oră, reușisem să îmi depun documentele pentru un nou pașaport. Pentru unii e mult, pentru alții e puțin… pentru mine a fost intens și inacceptabil! La final, nătângul de la ”Preluare documente” mi-a urat o zi bună, mi-a zis că pe 18 pot să-mi ridic noul pașaport și mi-a înmânat un tichet. Pe tichet scrie ”Data ridicării: 25 ianuarie”.

(Nota: Dialogurile din acest articol nu au fost redate cuvânt cu cuvânt. Ele au fost mult mai dezvoltate, în realitate, dar pentru că nu au fost înregistrate, am decis să prezint aici doar ideile din discuțiile avute sau auzite.)

Related posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.