You are here
RUTE NOI ŞTIRILE ZILEI 

BLUE AIR A DECLANȘAT OFENSIVA DE PRIMĂVARĂ: 6 RUTE NOI DIN IUNIE

Foto: RĂZVAN PÂNTESCU

Compania românească Blue Air lansează o nouă ofensivă menită să îi consolideze poziția pe piața aviatică. Operatorul aerian a anunțat astăzi lansarea a 6 rute noi de la 3 dintre bazele sale, zboruri care se adaugă celor multe făcute publice în toamna trecută și care vor fi introduse odată cu intrarea în vigoare a orarului de vară. Astfel, conform comunicatului transmis astăzi, Blue Air își va adăuga în portofoliu zboruri directe din București către Helsinki (din 16 iunie) și Oslo (din 15 iunie), din Iași către Florența (din 15 iunie), Glasgow (din 17 iunie) și Milano Bergamo (din 15 iunie) și din Liverpool către Larnaca (din 17 iunie).

Citat într-un comunicat de presă, Gheorghe Răcaru, directorul general Blue Air, a declarat: „Dezvoltarea companiei Blue Air continuă, astăzi avem plăcerea să anunțăm șase noi rute ce vor fi operabile din luna iunie, dar și mărirea frecvențelor între București și Larnaca. Astfel, Blue Air ajunge la un total de 104 rute operate regulat în această vară, la care se adaugă și peste 700 de zboruri charter. Ne menținem angajamentul de a oferi oportunități de călătorie variate, la prețuri convenabile pentru români, menținând standardele ridicate în ceea ce privește confortul și siguranta zborului.”

Rezervările pentru noile destinații se pot face deja pe www.blueairweb.com, prin Call Center sau la agențiile partenere.

Related posts

Leave a Comment