You are here
ŞTIRILE ZILEI 

BĂTAIA DE JOC NUMITĂ TAROM SAU CUM SE FAC ANGAJĂRILE LA OPERATORUL NAȚIONAL

Foto: FACEBOOK TAROM
Foto: FACEBOOK TAROM

Mi-am luat țeapă! Nu e prima oară și probabil nici ultima. Dar a fost pentru prima oară când am acordat credit reprezentanților unei companii de stat. Și asta va fi și ultima.

M-am lăsat convins de recentele declarații furibunde ale mai marilor TAROM cum că anul acesta va curge lapte și miere, că va fi o nouă abordare, un nou suflu… și, evident, că m-am păcălit. Dar despre ce este vorba?

Ieri, dis-de-dimineață pentru angajații ”de birou” ai companiei, adică pe la 10:46, apare un anunț pe pagina de Facebook a transportatorului: NOW HIRING! Hopa, zic! Hai că s-au pus pe treabă! Chiar vor să facă oamenii ceva anul acesta! Și o fac transparent (în pofida a tot ceea ce s-a întâmplat până acum în această companie).

Grăbit să dau o mână de ajutor, am preluat anunțul imediat pe site. Am accesat linkul Cariere postat pe Facebook de TAROM, am văzut posturile disponibile, am încropit un articol și l-am publicat rapid sperând să vin în sprijinul celor care își doreau să lucreze pentru operatorul aerian național. Nici prin cap nu mi-a trecut că cei care au postat acest anunț ar fi în stare de așa ceva.

Așadar, ieri, la 10.46 când au postat anunțul pe Facebook și când am preluat și eu pe NewsAir.ro, TAROM căuta să angajeze oameni pentru 7 specializări: analist dezvoltare sisteme In House, inginer sistem, tehnician specialist componente, inginer tehnologic, mecanic avion, motopompist și tehnician specialist aviație licență B1/B2. Deci, printre posturile disponibile erau și cele de specialist licențiat B1/B2, adică exact oamenii aceia de la Tehnic după care plângea CEO-ul Heinzmann luna trecută când am realizat un interviu cu el și cu alți câțiva inși din Consiliul de administrație.

Ei bine, ieri, recunosc că nu am verificat pentru fiecare poziție în parte, data limită de depunere a dosarelor. Mi se părea logic ca anunțul să fie valabil, nu? Ei bine, aveam să constat că nu… Și-uite-așa am aflat, după ce articolul meu a fost citit și răscitit și super-distribuit pe Facebook, că de fapt posturile scoase la concurs nu mai erau… disponibile!!!! Practic, ăștia de la TAROM căutau ieri, 27 ianuarie, oameni pentru poziția de inginer tehnologic dar data limită de depunere a candidaturilor era 22 ianuarie, deci depășită demult. La fel, aveau nevoie de alți specialiști pentru Tehnic, însă doritorii de ieri n-au mai prins echipa pentru că data limită de înscriere era 13 ianuarie. Acum, serios! Ori fătuca aia care a postat pe Facebook dormea încă, ieri la 10:46, ori toți din această companie ne iau de proști. Că respectul pentru proprii pasageri oricum a dispărut de multă vreme. Să nu vă reamintesc de scrisoarea acelei stewardese care era nemulțumită că trebuie să se înghesuie cu toți nespălații ca să ajungă la locul de muncă… Dar va veni ea și ziua când se va sparge buboiul numit TAROM și nu pot să-mi doresc decât ca toți cei care au furat atâta vreme din această companie să ajungă acolo unde le e locul.

Screen Shot 2016-01-28 at 18.04.45
Foto: FACEBOOK TAROM

Astăzi, TAROM își actualizase site-ul la secțiunea cariere și mai căuta doar analist dezvoltare sisteme In House și inginer sistem. Cu data limită de depunere a CV-urilor, 18.02.2016. De fapt, actualizarea cred că a fost făcută mai devreme judecând după mesajele postate la anunțul de pe Facebook de către oamenii care s-au simțit batjocoriți. Cum ar veni, anunțăm că avem nevoie de oameni fără să precizăm că între timp i-am găsit… sau facem un concurs de ochii lumii sau publicăm un anunț doar așa ca să fim acoperiți sau proștii să se înscrie, noi angajăm pe cine vrem sau ei se înscriu noi îi selectăm doar pe ai noștri… că doar așa merge treaba la concurs la TAROM. Să nu uităm, 40% dintre angajații TAROM sunt rude după cum spunea recent într-un interviu pe care mi l-a acordat chiar noul director administrativ al companiei, Tiberiu Țiclea, el însuși ginerele șefei direcției juridice din Ministerul Transporturilor, Anișoara Cornilă. Puteți reciti interviul aici. Deci, de ce ne mai amăgim? La TAROM sistemul funcționează la fel de zeci de ani și nimic nu îl poate schimba… în afară de privatizare sau faliment. La cum arată lucrurile în prezent, din păcate, mă tem că cel din urmă e mai aproape…

 

Related posts

2 thoughts on “BĂTAIA DE JOC NUMITĂ TAROM SAU CUM SE FAC ANGAJĂRILE LA OPERATORUL NAȚIONAL

  1. Ion

    “Esti in gasca sau dai banul” – aceasta este politica angajarilor la Tarom si dureaza din totdeauna, in toate sectoarele. Nu exista nici cel putin o strategie de supravietuire, nici vorba de dezvoltare, emancipare sau schimbare a mentalitatii…

  2. anonim

    io am depus cv-ul pe bestjobs si m-au sunat sa ma duc la interviu.
    am fost la testarea in limba engleza, am tradus din limba engleza testul dar mi se pare o prostie, sa imi pui uneltele de munca in engleza, si am picat.
    Ce este adevarat ca te vei duce la magazie sa ii ceri aluia “give me a torch wrench” , ii zici in romana da-mi si mie cheia aia, ciocanul ala etc etc, avand in vedere ca nu am fost pregatit am ramas surprins ca imi mai trebuiau 80 de sutimi sa fiu admis au fost la concurs 18 persoane din care au luat doar 8 au fost admisi

Leave a Comment