You are here
ŞTIRILE ZILEI 

AEROPORTUL ORADEA ÎȘI ÎNCEPE ASCENSIUNEA CU PESTE 40,000 DE PASAGERI ÎN 2016

Foto: AEROPORTUL ORADEA

Aeroportul Internațional Oradea revine în bătălia pentru un loc cât mai bun în clasamentul aeroporturilor românești, după un 2015 fără prea mare activitate din cauza lucrărilor de reparații și modernizare.

Astfel, pentru anul 2016, oficialii aeroportului au transmis NewsAir.ro un trafic total de 41,867 de pasageri. Dintre aceștia, 38,958 au călătorit pe zboruri interne, iar 2,909 pe curse externe. Cât privește zborurile charter, acestea au transportat la/de la Oradea, 3,608 pasageri în 2016, din totalul celor înregistrați pe parcursul anului. Și tot în 2016, la Oradea au avut loc 1,823 de decolări/aterizări.

Planurile de dezvoltare ale Aeroportului Internațional Oradea sunt mărețe pentru anul 2017 mai ales că este prognozată o creștere substanțială a numărului de pasageri datorită faptului că două companii aeriene, Blue Air și Ryanair, vor introduce zboruri regulate de aici în acest an. Astfel, reprezentanții aeroportului și-au propus:

  • să construiască un gard inteligent și un drum perimetral de intervenție rapidă
  • să construiască, să extindă și să modernizeze terminalele de pasageri
  • să construiască o remiză PSI
  • să construiască o clădire pentru gararea mijloacelor tehnice auto și a utilajelor de aerodrom

Toate acestea, pentru că așa cum spuneam, traficul va spori subtanțial în 2017. Deja, Blue Air a început din decembrie 2016 să opereze un zbor regulat direct Oradea-București-Iași, iar din primăvară va introduce cursa directă Oradea-Torino (cu posibilitatea conectării via Torino pe zboruri către Roma, Napoli și Catania) și din vară cea spre Constanța. Iar Ryanair și-a anunțat venirea pe acest aeroport cu o cursă spre Milano Bergamo și una spre Barcelona Girona, ambele cu începere de la sfârșitul lunii martie.

Related posts

2 thoughts on “AEROPORTUL ORADEA ÎȘI ÎNCEPE ASCENSIUNEA CU PESTE 40,000 DE PASAGERI ÎN 2016

  1. Paula

    Pentru Londra aveti ceva vesti? Cand vor fi zboruri?

    1. Cred ca va mai trece ceva vreme, mai ales ca, in prezent, sunt zboruri directe spre Londra din Debrecen. Dar, poate cine stie…? Poate Ryanair va iesi la atac cu un zbor spre Stansted.

Leave a Comment