You are here
ŞTIRILE ZILEI 

AEROPORTUL HENRI COANDĂ SE POATE LĂUDA CU CEL MAI FRUMOS SALUT AL TUNURILOR CU APĂ

Acesta este cel mai frumos salut al tunurilor cu apă, potrivit voturilor utilizatorilor site-ului specializat în aviaţie anna.aero. Este vorba despre salutul pompierilor de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă cu ocazia zborului inaugural al Ryanair pe ruta Londra Stansted-Bucureşti, pe 1 aprilie 2014. Prestaţia pompierilor a fost apreciată foarte mult de cititori având în vedere că au reuşit să obţină 70% din voturi. Ocupantul locului doi s/a aflat la 200 de voturi distanţă. Aşadar, Aeroportul Henri Coandă se poate lăuda, de-acum înainte, că ştie să facă primiri spectaculoase oaspeţilor noi….

Read More
ŞTIRILE ZILEI 

COMPANIA “AEROPORTURI BUCUREŞTI” SE MENŢINE PE PROFIT

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a înregistrat, în primele trei luni ale acestui an, o creştere de aproape 7% a veniturilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, se arată într/un comunicat de presă emis astăzi de CNAB. Creşterea s-a datorat în primul rând veniturilor din exploatare, susţinute de creşterea de trafic pe aeroporturile companiei. Gestionarea eficientă a cheltuielilor a condus la înregistrarea, în primele trei luni, a unui profit brut de aproximativ 21,5 milioane lei, de 2,7 ori mai mare faţă de cel aferent primului trimestru din 2013, se…

Read More
RUTE NOI ŞTIRILE ZILEI 

UPDATE!!! RYANAIR CREŞTE ÎN ROMÂNIA: BUCUREŞTI-BRUXELLES CHARLEROI, ZILNIC

UPDATE: Orarul de zbor al noilor zboruri Ryanair – luni- sâmbătă – OTP14:55 – 16:40CRL   /   CRL10:45 – 14:30OTP – duminică – OTP11:05 – 12:50CRL   /   CRL6:55 – 10:40OTP Biletele vor fi puse în vânzare pe site-ul rzanair.com începând de mâine. Era de aşteptat ca Ryanair să îşi extindă vertiginos operaţiunile la Bucureşti şi cred că este doar o chestiune de timp până când va anunţa prima sa bază în România. Până atunci, cel mai mare operator low-cost din Europa a anunţat astăzi, într-un comunicat, lansarea…

Read More
OFERTA ZILEI ŞTIRILE ZILEI 

DESTINAŢII AIR FRANCE LA SUPER-OFERTĂ: HONG KONG CU DOAR 499 EURO

Air France lansează astăzi o nouă promoţie de trei zile prin care vă oferă bilete către trei destinaţii interesante din reţeaua sa: Hong Kong, Brasilia şi Osaka. Astfel, începând de astăzi până pe 26 aprilie, inclusiv, puteţi rezerva bilete către aceste oraşe plătind doar: – 499 euro pentru Hong Kong – 499 euro pentru Osaka – 549 euro pentru Osaka. Aceste tarife includ toate taxele şi suprataxele şi sunt valabile în limita locurilor disponibile, pentru plecări din Bucureşti. Perioadele de călătorie sunt următoarele: – Hong Kong – 24.04.2014 – 30.06.2014…

Read More
ŞTIRILE ZILEI 

DAI UN BAN DAR STAI ÎN BUSINESS LOUNGE CU TAROM

TAROM pune la dispoziţia pasagerilor care călătoresc în clasa de servicii economic, posibilitatea de a aştepta plecarea în zbor, la salonul business class al companiei. Dacă timpul rămas până la îmbarcare vă permite, vă puteţi bucura de atmosfera specială şi de facilităţile Salonului Business TAROM din Aeroportul Internaţional Henri Coandă, contra unei taxe de 23 de euro de persoană, chiar dacă aveţi bilete de călătorie la clasa Economy. Pe lângă bufetul şi barul deschise permanent, la TAROM BUSINESS LOUNGE beneficiaţi de acces la TV, PC şi internet wi-fi.    …

Read More
ŞTIRILE ZILEI 

CONCURS KLM!!! CÂŞTIGĂ 2 BILETE BUSINESS CLASS

Astăzi, KLM a lansat un concurs online care pune la încercare imaginaţia participanţilor şi îi premiază cu două bilete în noua clasă KLM World Business Class, pe o destinaţie intercontinentală. Prin acest concurs KLM îşi doreşte să familiarizeze pasagerii cu noul concept al cabinei World Business Class KLM, a cărei principală caracteristică este scaunul complet rabatabil. Ce a făcut echipa KLM pentru a introduce concursul Flat or Not? A montat un astfel de scaun în aeroportul Amsterdam Schiphol, în locul unuia obişnuit şi a filmat reacţiile pasagerilor atunci când spătarul scaunului…

Read More
ŞTIRILE ZILEI 

CĂLĂTORIE DE VIS ÎN JURUL LUMII CU THOMSON AIRWAYS

Călătoria de vis există şi a fost pusă în vânzare de două agenţii de turism exclusiviste: Smithsonian Journeys şi National Geographic Expeditions. Este vorba de un tur în jurul lumii la bordul unui super-avion cu o configuraţie specială de lux aparţinând companiei Thomson Airways. Este ceea ce am visat eu dintotdeauna, să zbor în continuu, cu mici pauze. Un vis care trebuie să mai aştepte însă. Aşadar, zboară dintr-o destinaţie în alta, cu un Boeing 757 privat cu configuraţie VIP, care nu a zburat niciodată în curse comerciale şi care…

Read More
ŞTIRILE ZILEI 

LIBER LA GADGET-URI TOT TIMPUL ZBORULUI ÎN AVIOANELE AUSTRIAN

Austrian Airlines este ultima dintre companiile care au decis deja până acum să permită utilizarea gadget-urilor la bordul aeronavelor sale pe tot timpul zborului, de la îmbarcare şi până la coborâre. Astfel, începând din 1 mai, toţi pasagerii Austrian vor avea voie să îşi utilizeze dispozitivele electronice, chiar şi în timpul decolării şi aterizării. Singura condiţie este ca aceste gadget/uri să fie de mici dimensiuni şi să nu depăşească un kilogram. Bineînţeles, toate trebuie setate totuşi pe modul “zbor”. Decizia a fost luată ca urmare a noilor recomandări emise de…

Read More
ŞTIRILE ZILEI 

SWISS, PRIMA COMPANIE DIN LUME CARE TE FEREŞTE DE ALERGII

Swiss Air Lines va deveni prima companie aeriană din lume care va avea produse speciale pentru cei care suferă de diverse alergii. Printre aceste produse se află mâncarea şi băuturile fără lactoyă sau gluten, precum şi schimbări în interiorul cabinei. Pentru a transforma în realitate dorinţa de a veni în sprijinul celor care suferă de alergii, SWISS a lucrat cu Fundaţia Centrului European pentru Cercetarea Alergiilor (ECARF). În noua ofertă de produse care vor fi introduse din luna mai se vor regăsi laptele de cafea fără lactoză dar şi varianta…

Read More
RUTE NOI ŞTIRILE ZILEI 

BUCUREŞTI-PALERMO, DIN MAI, CU FLY ROMANIA

Nici nu a început încă să zboare dar nou-înfiinţata Fly Romania se lansează în lupta aeriană cu noi destinaţii. Astfel, pe site-ul său, www.flyromania.com, compania a pus în vânzare bilete pentru o nouă rută: Bucureşti-Palermo. Asta după ce a anunţat lansarea curselor din Bucureşti către Antalya, Barcelona Reus, Frankfurt Hahn, Genova, Verona, Timişoara sau Tulcea. Palermo este o destinaţie complet nouă pe harta zborurilor directe din România pentru că, cel puţin în acest moment, nu mai există nicio altă companie care să lege un oraş românesc de nordul Siciliei. Singurele…

Read More