You are here
RUTE NOI ŞTIRILE ZILEI 

TAROM CEDEAZĂ DIN NOU ÎN FAŢA POLITICIENILOR: PĂSTREAZĂ ZBORURILE SPRE SUCEAVA, TÂRGU MUREŞ ŞI SIBIU

Ca urmare a solicitărilor de reintroducere a zborurilor spre Suceava, Sibiu şi Târgu Mureş, compania TAROM s-a arătat dispusă să poarte discuţii cu fiecare aeroport în parte cu scopul de a oferi pasagerilor săi cel mai bun produs în condiţii de siguranţă şi calitate. În urma acestor discuţii, au fost agreate soluţii de operare menite să răspundă pozitiv, considerentelor de ordin economic, operaţional, demografic şi de imagine a companiei, avute în vedere anterior, anunţă TAROM într-un comunicat de presă. Astfel, începand din 17 noiembrie 2013, clienţii TAROM pot călători între…

Read More
RUTE NOI ŞTIRILE ZILEI 

OLYMPIC AIR DUBLEAZĂ CAPACITATEA PE ZBORURILE SPRE BUCUREŞTI

Compania grecească Olympic Air, recent achiziţionată de principalul său rival din Grecia, Aegean Airlines, sporeşte, odată cu această fuziune, capacitatea de zbor pe ruta Atena-Bucureşti-Atena. Astfel, începând de la 1 noiembrie, aceste zboruri vor fi operate cu aeronave Airbus A320 ale Aegean în loc de avioanele Dash 8-Q400 ale Olympic Air. Prin urmare, grecii pun acum la dispoziţia pasagerilor 168 de locuri pe segment într-o configuraţie de 12 business şi 156 economy faţă de cele 78 de locuri din Dash 8-Q400. Zborurile vor fi efectuate după următorul orar: – luni,…

Read More
ŞTIRILE ZILEI 

VIITORUL LUI HEINZMANN LA CONDUCEREA TAROM RĂMÂNE INCERT

Deşi toată lumea aştepta cu sufletul la gură şedinţa Consiliului de administraţie din această după-amiază şi deşi ministrul Transporturilor Ramona Mănescu ceruse CA, săptămâna trecută, să rezolve problema conducerii executive a companiei, soarta lui Christian Heinzmann rămâne incertă. Altfel spus, rămâne cum am stabilit: mandatul expiră pe 19 noiembrie. Surse din companie au declarat pentru NewsAir.ro că prelungirea mandatului actualului CEO nu s-a aflat nicio secundă pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi a Consiliului de Administraţie care a cuprins 17 puncte. Pe listă s-au aflat doar raporate şi…

Read More
RUTE NOI ŞTIRILE ZILEI 

CRAIOVA-LONDRA LUTON ÎNCEPÂND DE ASTĂZI CU WIZZ AIR

Astăzi a fost ziua lansărilor pentru Wizz Air, cea mai mare companie low cost din Europa Centrală şi de Est. După ce a inaugurat zborurile din Bucureşti spre Dubai, transportatorul a început să zboare şi de la Craiova către Londra Luton. Este a doua cursă directă pe care Wizz Air o operează începând de astăzi, din inima Olteniei, după zborul spre Milano lansat în luna mai. Cursele spre Londra Luton vor fi operate de două ori pe săptămână, într-o primă fază, marţi şi sâmbătă, după următorul orar: – marţi, sâmbătă…

Read More
RUTE NOI ŞTIRILE ZILEI 

BUCUREŞTI-DUBAI ÎNCEPÂND DE ASTĂZI CU WIZZ AIR

Cea mai mare companie low cost din Europa Centrală şi de Est, Wizz Air, a început, de astăzi, să zboare direct de la Bucureşti către noul aeroport al Dubaiului, Dubai World Central (DWC). Zborurile vor fi efectuate, pentru început, de trei ori pe săptămână, marţi, joi şi sâmbătă, după următorul program: – marţi, joi, sâmbătă – W6 3255 OTP14:30 – 21:20DWC   /   W6 3256   DWC21:55 – 0:55OTP Cursa inaugurală de astăzi a decolat de la Otopeni la ora 14:39, având la bord 105 pasageri conform spuselor reprezentanţilor…

Read More
ŞTIRILE ZILEI 

ZI DECISIVĂ PENTRU TAROM

Astăzi ar putea fi ziua în care se va pune punct scandalurilor de la vârful companiei TAROM. Consiliul de Administraţie se va întruni în şedinţă la ora 15 şi va lua, cel mai probabil, în discuţie prelungirea mandatului actualului CEO Christian Heinzmann aflat în conflict direct cu preşedintele CA, Dan Pascariu. Totodată, în şedinţa de astăzi, este posibil să se discute numirea a doi noi membri ai consiliului propuşi de acţionarul majoritar adică Ministerul Transporturilor. Pe de altă parte, tot astăzi, la ora 17, este convocată o nouă Adunare Generală…

Read More
ŞTIRILE ZILEI 

AEROPORTURILE BUCUREŞTENE, PROFIT TRIPLU FAŢĂ DE ESTIMĂRI

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat, în primele nouă luni ale anului curent, venituri totale de 488 milioane lei, în creştere cu 7.5% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, anunţă compania într-un comunicat. De asemenea, profitul brut al CNAB s-a ridicat la 76 milioane lei, de trei ori mai mare decât cel bugetat pentru întregul an 2013. Veniturile totale pentru 2013 sunt estimate la 650 milioane lei.  Tot în primele nouă luni ale anului, pe cele două aeroporturi bucureştene – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel…

Read More
RUTE NOI ŞTIRILE ZILEI 

BUCUREŞTI-PRAGA ÎNCEPÂND DE ASTĂZI CU TAROM

Compania TAROM a inaugurat astăzi zborurile directe către capitala Cehiei, Praga. Operatorul naţional va zbura spre această destinaţie de 4 ori pe săptămână, în zilele de luni, miercuri, vineri şi duminică după următorul orar: – luni, miercuri, vineri, duminică – RO225   OTP8:05 – 9:00PRG   / RO226   PRG9:45 – 12:35OTP Zborurile sunt efectuate cu aeronave Boeing 737-700.

Read More
RUTE NOI ŞTIRILE ZILEI 

WIZZ AIR A INAUGURAT NOUL AEROPORT DUBAI WORLD CENTRAL. ZBORURI DE LA BUCUREŞTI PESTE DOUĂ ZILE

  Dubai se poate mândri deja cu un nou terminal internaţional de pasageri, Al Maktoum International de la noul aeroport Dubai World Central (DWC). Acesta a fost inaugurat astăzi odată cu aterizarea primului zbor comercial de pasageri. Cursa Wizz Air W6 2497 Budapesta-Dubai a fost întâmpinată de o delegaţie însemnată de oficiali şi autorităţi aviatice din emirat care a vizitat apoi întregul terminal şi a participat şi la dezvelirea unei plăcuţe comemorative. Pe platforma noului aeroport s-au mai aflat şi aeronave de la Gulf Air şi Jazeera Airlines care vor…

Read More
ŞTIRILE ZILEI 

AEROPORTUL CLUJ ARE PISTĂ NOUĂ DE ASTĂZI

Mare inaugurare mare la Cluj Napoca odată cu darea în folosinţă a noii piste de aterizare-decolare de la Aeroportul “Avram Iancu”. O inaugurare cu cântec dacă ar fi să ne gândim că, în primul rând, politicienii s-au înghesuit să se afişeze la eveniment şi nu au scăpat neflueiraţi, şi în al doilea rând că pista încă nu este gata, lucrările urmând să continue până la prelungirea acesteia la 3.500 metri. În fine, inaugurarea a adus laolaltă mii de oameni iubitori de aviaţie sau doar curioşi, dar şi nemulţumiţi care au…

Read More